Iunie 12, 2024
Fuego, declarații neașteptate despre mama sa: „Nu vine la concertele mele niciodată!”
Fuego a avut mereu o relație specială cu mama lui, aceasta fiindu-i cea mai bună prietenă, sfătuitor și, practic, tot după moartea tatălui său. Însă, deși îl iubește ca pe ochii din cap, femeia nu poate merge nici acum la concertele fiului. Concerte care se vând cu casa închisă, unde oamenii vin cu inima deschisă, știind că vor primi bine și frumos.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Într-un podcast recent, artistul în vârstă de 47 de ani, Paul Surugiu pe numele real, a făcut declarații rare despre mama sa, cea cu care împodobește bradul în realitate și nu în celebra piesă.

Artistul are o relație excepțională cu mama lui. Recunoaște că și-a iubit nespus ambii părinți, dar mama a fost mereu mai aproape de sufletul lui.

Invitat în podcastul Marei Bănică, Fuego și-a deschis sufletul și a povestit despre relația cu cea care i-a dat viață, căreia îi va rămâne veșnic recunoscător nu doar pentru faptul că l-a crescut singură, ci și pentru că l-a ajutat să-și găsească calea. Hotărâtă, fără vreun ajutor, doar cu încrederea în fiul ei, l-a luat de mână și l-a dus la București – ei fiind din Ardeal – pentru a-i încuraja pasiunea, muzica, scrie libertateapentrufemei.ro

fuego-si-mama-sa

Cântărețul și-a amintit de prima sa vizită în București, de mână cu mama sa.

”Mama mea este regina, ea trebuie să fie răsfățată, pentru că mama este singurul om care, la 15 ani (ai lui – n. red.), și-a luat copilul de mână de la Turda, a luat biletul de tren de la Oradea către București, singurul accelerat prin Câmpia Turzii, pentru că Turda nu are gară, și m-a dus la București, neștiind unde merge.

Am ajuns la Gara de Nord, a intrat cu mine de mână, dimineața la ora 9, și l-a sunat pe domnul Kerestely: Maestre, sunt o doamnă de la Turda și dumneavoastră sunteți tot din Ardeal, de la noi, și mi-am adus copilul să-mi spuneți dacă pot să investesc în el, să-l fac artist. Totul a pornit de acolo”, a povestit Fuego în cadrul podcastului Povești de film.

fuego-si-mama-lui-in-tinerete 

De ce nu vine mama la concertele lui

Chiar dacă are un băiat cu care se mândrește, un băiat de care orice mamă ar fi mândră, mama lui Fuego se amoționează peste poate atunci când fiul ei, un bărbat în toată firea acum, urcă pe scenă. De fiecare dată parcă ar fi prima oară. Acesta este motivul pentru care evită să vină la concertele fiului ei, după cum a povestit Pau Surugiu.

”Mama nu vine la concertele mele. Ea vine doar când stă după stâlp, să nu mă vadă. Mama, dacă vine, se ascunde. Foarte rar vine în sala de spectacol, pentru că are emoții colosale și, dacă mama e în sală, trebuie să spun, doar e mama. Anul ăsta am făcut-o la un concert și când am anunțat că mama e în sală, de emoții, nu s-a ridicat înm picioare. Mă bucur că încă trăiește”, a declarat foarte emoționat, la rândul său, Fuego.

fuego-cu-mama-si-bunica

Fuego se îmbracă de la designerul Casei Regale, dar are rate la bancă: „Sunt la fel ca restul oamenilor!”

Tot în același podcast, Fuego a mai abordat și subiectul ținutelor sale excentrice, pentru care a făcut o pasiune.

Artistul deja ne-a obișnuit cu niște costumații deosebite, unice pe scena de la noi. El e cel care le comandă și plătește, iar creatorii sunt unele dintre cele mai mari nume din moda de la noi. Apelează pentru acestea inclusiv la designerul Casei Regale, Alexandru Ciucu.

Iar rezultatul e că, în casa sa, a desființat piscina pentru a-și face un dressing imens, unde să încapă toate. În viitor ar vrea să le expună și are planuri foarte clare în acest sens.

Fuego si mama lui, Jeni

”La un artist e foarte importantă apariția. Eu lucrez cu cei mai mari creatori de modă. Eu trebuie să fiu spectaculos! Am acasă peste 500 de costume de scenă, jumătate din ele nu pot să le mai port, pentru că, în ani, m-am mai împlinit. Am desființat piscina din casă și am făcut dressing.

Am nenunărate costume pe care nu mai pot să le port, dar. În timp, vreau să devină o expoziție permanentă. Asta la 70 de ani, când o să am fundația mea și o să am și un muzeu cu toate creațiile mele, cu toate distincțiile, cu toate discurile de aur și cu toate costumele populare pe care le-am strâns în 30 de ani, cu colecția mea de pictură. Nu mai am unde să pun nimic.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.1776793003082