August 23, 2023
Italienii vor să o amendeze pe „soția” lui Kanye West. Bianca Censori, aproape goală pe stradă
Au fost făcute solicitări ca poliția italiană să o pedepsească pe noua „soție” a lui Kanye West (46 de ani), Bianca Censori (28 de ani), după ultimele ei apariții în țara catolică. Arhitecta australiană a stârnit controverse în Italia, pentru că „a mers aproape goală” pe stradă, în ultima lună, relatează tabloidul britanic Daily Mail.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Tânăra pare să prefere hainele transparente, care îi lasă la vedere formele voluptoase și care nu acoperă mare lucru. Mulți italieni consideră că ținutele ei pot fi considerate drept „indecență publică”, acuzație care vine cu amenzi de sute sau chiar mii de euro. Până acum, Bianca Censori a scăpat  „basma curată”, însă în mediul online a fost intens criticată.

Este surprinzător că nu a fost arestată. Italia este mult mai conservatoare, în acest caz pe bună dreptate!”, a scris un utilizator, pe rețelele sociale. „Sper că Italia îi va da afară pe amândoi din țară. Nu e nevoie ca acest cuplu să polueze țara”, a scris altul, iar altcineva a fost de acord: „Complet nerespectuos față de o cultură catolică conservatoare; italienii ar fi trebuit să-i dea afară”. Conform site-ului de turism CIU Travel, italienii consideră că este „ofensator” să vadă turiști „rătăcind pe străzi în diferite stări de goliciune”. 

Kanye West și Bianca Censori au ieșit la plimbare pe străzile din Italia.  Partenera artistului a purtat o ținută nude - CaTine.ro

De asemenea, este împotriva legii să umbli în astfel de ținute, în mai multe localități italiene. „Să te plimbi în haine de plajă sau, mai rău, fără cămașă, este interzis în Italia, cu excepția cazului în care ai picioarele îngropate adânc în nisip”, explică CIU Travel.

 Kanye West și Bianca Censori, în Toscana, Italia. August 2023  

Bianca a sosit în Italia cu rapperul Kanye la începutul acestei luni și a ieșit de mai multe ori pe stradă cu sânii vizibili clar sub ținutele transparente.

Conform publicației americane TMZ, West, care deține o avere de 500 de milioane de dolari, și Censori s-au căsătorit într-o ceremonie intimă în ianuarie 2023, dar încă nu au un certificat care să dovedească mariajul din punct de vedere legal.

Bianca Censori, soția lui Kanye, îmbrăcată într-o bustieră transparentă și o pereche de colanți gri



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.0837979316711