Noiembrie 01, 2021
Cum îţi cureţi corect urechile. Beţişoarele pot cauza numeroase probleme
Folosirea beţişoarelor de urechi este o practică obişnuită, dar foarte riscantă, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Specialiştii avertizează că acestea sunt făcute pentru igiena exterioară a urechii, a lobilor şi a pliurilor. Află cum îţi poţi curăţa urechea interioară!

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Dacă ai obiceiul să-ţi cureţi urechile în interior cu ajutorul beţişoarelor, este cazul să renunţi! Şi asta pentru că orice tip de beţişoare pot să împingă ceara mai adânc, afectând timpanul. În cele mai severe cazuri, se poate ajunge chiar şi la pierderea auzului. Ceara (cerumenul) care se formează în interiorul urechii are un rol benefic, fiindcă nu permite bacteriilor să intre în aparatul auditiv. Mai mult, prezintă şi anumite proprietăţi care pot menţine pH-ul optim în interiorul urechii, în felul acesta prevenind dezvoltarea otitelor. Practic, cerumenul este un sistem de autoapărare, protejând urechea în două feluri: mecanic (prin împingerea particulelor străine spre exteriorul urechii) şi chimic (prin acţiunea sa antibacteriană). 

Pot apărea micoze

Ceara din ureche nu trebuie considerată a fi o dovadă a iginei precare. Într-adevăr, cea care este vizibilă la suprafaţă trebuie înlăturată, dar cu mare grijă, fără a se ajunge în interior şi a aduce neplăceri timpanului, ci numai la suprafaţă, cu ajutorul unui prosop puţin umed. Beţişoarele de urechi trebuie folosite doar pentru a curăţa partea externă a urechii: pavilionul şi intrarea în canalul auditiv. Folosirea incorectă a acestor beţişoare poate determina apariţia unor ciuperci, a unor micoze, care necesită timp îndelungat de tratament. În primul rând, acestea nu sunt sterile şi, în plus, utilizarea lor duce şi la iritarea pielii din profunzimea urechii.

Cum igienizăm urechile

Specialiştii în otorinolaringologie ne spun că cea mai bună metodă de a ne păstra urechile curate şi fără ceară constă în igienizarea părţii externe a acestora şi evitarea celei interne. Cel mai bine este să utilizăm fie dischete demachiante cu care efectiv să spălăm partea de la suprafaţă, cea vizibilă, fie să utilizăm un prosop umed.
Pentru igiena zilnică, se pot folosi spray-uri speciale, care conţin apă purificată şi clorură de sodiu. Acestea curăţă canalul auditiv şi ajută la eliminarea impurităţilor. Utile sunt şi spray-urile care au la baza apă de mare, care dizolvă cerumenul şi îl elimină. În cazul în care ai un dop, trebuie să mergi la un medic ORL care te va ajuta să scapi de această problemă, conform sfatulmedicului.ro.
 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.83804321289062