Octombrie 07, 2024
Cel mai prețios sfat primit de Kate Winslet! Își ghidează viața după el

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Chiar și după 27 de ani de la succesul filmului Titanic, Kate Winslet ține cont de sfaturile primite pe atunci de la Emma Thompson. Ea a subliniat că a pus la suflet sfatul colegei sale cu 17 ani mai în vârstă și că „de fapt, încă ia decizii bazate pe el”. Amintim că interpretarea din „Titanic” a făcut-o o vedetă recunoscută la nivel internațional și unul dintre cele mai căutate nume de la Hollywood, scrie click.ro

Kate Winslet s-a referit la actrița britanică Emma Thompson, despre care spune că a fost protectivă față de ea după apariția filmului Titanic în 1997 și succesul uriaș de care acesta s-a bucurat în cinematografe. Cele două se cunoșteau de la filmările pentru lungmetrajul Sense and Sensibility apărut în sălile de cinema cu doi ani înainte de filmul lui James Cameron.

Ambele au fost nominalizate la Premiul Oscar pentru interpretările lor din Sense and Sensibility: Thompson pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, în timp ce Winslet la Oscarul pentru actrița într-un rol secundar.

Kate Winslet video interview: Life Lessons - fashion, beauty, career and  confidence

„Îmi amintesc că ea mi-a spus după Titanic …"

Deși Premiile Oscar pentru categoriile respective au fost adjudecate în cele din urmă de Susan Sarandon (grație interpretării din filmul Dead Man Walking) și Mira Sorvino (Mighty Aphrodite), Thompson avea să plece acasă cu Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat. Acest lucru s-a datorat faptului că ea a și scris scenariul dramei de epocă regizate de cineastul taiwanez Ang Lee, nu doar a jucat rolul principal în el.

„Îmi amintesc că ea mi-a spus după Titanic … Ea a fost chiar protectivă față de mine și cred că era într-un fel îngrijorată în mod natural. Nu în genul ‘Își va pierde Kate capul?’ – fiindcă asta nu îmi stătea clar în fire – ci că [succesul unui film ca Titanic] poate fi foarte copleșitor și ce urma să fac?”, a relatat Winslet.

Kate Winslet

Cel mai prețios sfat pe care l-a primit Kate 

Ea mi-a spus: ‘Ascultă, iubito, ține minte doar că e la fel de important să muncești, pe cât e și să nu muncești’”, a dezvăluit Winslet sfatul referitor la a nu accepta orice rol și de a lua o pauză din când în când.

„Și nu am uitat niciodată asta (…) Am știut că nu vreau să mă consum complet fiindcă știam dintotdeauna că îmi doresc să fac meseria asta”, a explicat actrița acum în vârstă de 48 de ani. Ea a subliniat că a pus la suflet sfatul colegei sale cu 17 ani mai în vârstă și că „de fapt, încă iau decizii bazate pe el”.

Kate Winslet Took a Valuable Gift From the 'Titanic' Set—And Something  Ironic Happened to It | Glamour

Rolul din Titanic, primul film din istorie care a depășit pragul de un miliard de dolari ca încasări, i-a adus lui Winslet a doua nominalizare la Premiul Oscar și prima pentru cea mai bună actriță într-un rol principal.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.82708787918091