Septembrie 07, 2023
O nouă ediție Moldovan Brands Runway: Un fashion show de toamnă excepțional la care a contribuit și inteligența artificială
12 designeri din Moldova și 3 din Ucraina și Armenia își vor prezenta colecțiile de toamnă-iarnă într-o atmosferă creată de inteligența artificială (IA). Cea de-a doua ediție Moldovan Brands Runway (MBR) este organizată pe 8-9 septembrie, la Mediacor.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Participanții vor trăi o experiență vizuală și auditivă remarcabilă datorită implicării IA în dezvoltarea conceptului și designului evenimentului, inclusiv elementele vizuale și sunetele generate de IA pentru prezentarea ținutelor noi. Colaborarea inteligenței umane cu cea artificială accelerează creativitatea și libera exprimare și poate oferi experiențe imersive și în fashion.

Peste 35 de designeri din Moldova s-au înscris pentru a participa la Moldovan Brands Runway. Dintre aceștia, au fost selectate colecțiile de toamnă-iarnă a 12 designeri, evaluate de un juriu profesionist, reprezentanți celebri ai modei  internaționale: Iryna Danylevska, Sara Sozzani Maino, Doina Ciobanu, Vahan Khachatryan, Polina Stepanova, Cai Felip și Daniela Culev.

Programul acestei ediții de toamnă este unul spectaculos, prezentând participanților nu doar premiera colecțiilor de toamnă-iarnă, dar și oferindu-le posibilitatea de a participa la workshop-uri și de a admira expoziții sau de face shopping chiar la fața locului. Defilarea brandurilor autohtone va avea loc sub umbrela prestigioasă a DININIMA și cu amprenta momentelor create de IA, ce vor asigura un show de excepție. În cadrul workshop-urilor vor fi invitați speakeri internaționali, care vor dezvălui cele mai recente tendințe din industria fashion.

Încă o premieră a evenimentului va fi o expoziție digitală inovatoare, organizată în parteneriat cu Moldcell, care va oferi participanților oportunitatea exclusivă de a explora și experimenta colecțiile digitale ale unui brand local și unul ucrainean. Desigur că la un pop-up shop vor fi expuse, cu posibilitatea de achiziționare, creațiile artizanilor locali. Fără îndoială, la finalul evenimentului, comunitatea va avea parte de un after-party la care se va sărbători inovația în fashion și succesul industriei.

La eveniment, sunt așteptați jurnaliști de la reviste de fashion și mondene internaționale, care vor evalua cele mai bune colecții pentru a le oferi recunoaștere la nivel mondial.

Mai mult, spectatorii și participanții evenimentului au șansa de a câștiga premii și de a ieși în evidență în cadrul concursului de street style. E simplu! Încurajăm toți participanții să poarte cele mai îndrăznețe ținute pentru a câștiga concursul.

MBR este o platformă de colaborare și promovare a talentelor din industria fashion din Moldova, inclusiv branduri celebre, parte a identității DININIMA. Evenimentul reprezintă o ocazie excepțională nu doar pentru recunoașterea și aprecierea designerilor naționali, ci și pentru consumatori, care pe lângă descoperirea trendurilor și a creațiilor, vor putea cumpăra multe dintre ținutele preferate. Și pentru această ediție, organizatorii colaborează cu renumitul brand Ukrainian Fashion Week de la Kiev.

Moldovan Brands Runway este organizat de liderii industriei: ZIPHOUSE – Fashion Innovation Hub și APIUS, cu suportul partenerilor strategici USAID, Suedia și Marea Britanie prin Proiectul Tehnologiile Viitorului, dar și cu susținerea Agenției de Investiții, Organizației pentru Dezvoltarea a Antreprenoriatului, UN Women și Moldcell.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.3255543708801