Nicolae Botgros s-a născut în 1953 în satul Badicul Moldovenesc, raionul Cahul, într-o familie de lăutari. A studiat la Școala de Arte din Soroca și la Conservatorul „G. Musicescu” din Chișinău. Prima orchestră dirijată de Nicolae Botgros a fost „Ciocârlia” de la Edineț. În 1973 este violonist în Orchestra „Mugurel” a Filarmonicii de Stat din Chișinău, apoi în Orchestra Ansamblului Academic de Stat de Muzică și Dansuri Populare ”Joc”, ca în 1978 să devină director artistic și prim-violonist la „Lăutarii”.
În 1982 Nicolae Botgros a fost distins cu titlul „Artist Emerit”, iar în 1988 cu cel de „Artist al Poporului”. În 1993 a fost decorat cu ”Ordinul Republicii”, iar în 2014 i s-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” al României, în grad de comandor. În 2002, postul de televiziune „România Internațional” l-a declarat pe Nicolae Botgros drept dirijorul celei mai bune orchestre din întreg spațiul românesc. Printr-o hotărâre de Guvern din 2014, numele său îl poartă Școala de Arte din Soroca, unde maestrul a învățat în anii 1968-1972.
Nicolae Botgros a dus faima muzicii populare în zeci de țări europene, în SUA, Australia, Noua Zeelandă, precum și în statele din spațiul ex-sovietic. De-a lungul activității sale, a acompaniat sute de interpreți din R. Moldova și România: Nicolae Sulac, Zinaida Julea, Lidia Bejenaru, Maria Ciobanu, Sofia Vicoveanca, Irina Loghin ş.a., cu care a înregistrat peste 200 de CD-uri.