Aprilie 29, 2022
Ce consumă Regina Elisabeta în fiecare dimineață. Obiceiul ei nu este deloc ieftin
De-a lungul celor 70 de ani de domnie, rutina reginei Elisabeta a fost unul dintre cele mai dezbătute subiecte. Fanii acesteia au fost tot timpul curioși să afle ce consumă Majestatea Sa, ce obiceiuri are și mai ales care sunt secretele vieții sale lungi și sănătoase.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Potrivit unui fost bucătar regal, Regina își începe ziua într-un mod inedit. Monarhul se trezește în fiecare zi la aceeași oră și urmează cu strictețe același program de ani de zile. Unul dintre primele lucruri pe care aceasta le face înainte de micul dejun este să bea o ceașcă de ceai Earl Grey, fără zahăr și ocazional cu o picătură de lapte, iar pentru a-și satisface pofta de dulce, ea are întotdeauna câțiva biscuiți lângă ceai, preferații ei fiind Chocolate Bath Olivers.

Darren McGrady a dezvăluit că gustarea aleasă de Majestatea Sa înainte de micul dejun face parte din produsele de top din Londra. Biscuitul crocant, care include hamei și malț, este învelit într-o peliculă de ciocolată neagră, fiind fabricat din 1930. Desertul nu este deloc ieftin, însă asta nu e o problemă pentru Regină. O cutie de 200 de grame de biscuți costă în jur de 200 de lei 

De asemenea, chiar dacă monarhul iubește toate dulciurile, aceasta are o slăbiciune pentru ciocolată. „Îi place foarte mult ciocolata. Aceasta alege orice produs din meniu care are ciocolată și iubește în special plăcinta cu ciocolată”, a spus Darren. 

Mai mult, acest lucru se poate vedea și din imaginile de la Castelul Windsor, acolo unde Regina primește vizitele oficiale. În tot timpul întâlnirii au fost văzute cutii de ciocolată așezate pe mesele laterale.

Majestatea Sa nu este singura membră a familiei regale care iubește ciocolata. Nepotul său, prințul William, i-a moștenit această plăcere. În timpul unei videoconferințe cu elevii de Paște, Kate Middleton a dezvăluit că soțul ei nu se poate opri din mâncatul de ciocolată. În timp ce cuplul a urat tuturor un Paște Fericit, William i-a liniștit: „Se va mânca multă ciocolată aici, nu vă faceți griji!”, înainte ca soția lui să răspundă: „Vei mânca în continuare, asta așa e!”



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.53590679168701