Octombrie 06, 2023
TUNETE ajunge pe marile ecrane. Filmul a fost lansat într-un cadru inedit, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Peste 150 de spectatori au urmărit filmul TUNETE în cadrul premierei naționale, care a avut loc în incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Lungmetrajul a fost proiectat în Sala Albastră a instituției, care a fost transformată într-o sală de cinema.

«Este pentru prima dată când în Muzeul Național de Istorie are loc o proiecție de film și ne bucurăm mult că am avut parte de o astfel de experiență», a menționat Alexandru Argint, directorul adjunct administrativ al Muzeului Național de Istorie, transmite newsmaker.md
«Nu am vizualizat până acum acest moment și este foarte emoționant. Pentru acest film s-a muncit mult, s-a muncit sincer și cred că oamenii vor vedea asta atunci când îl vor viziona și vor fi atinși de subiect», a spus Marin Madan, producătorul filmului TUNETE.

Emoțiile întregii echipe au fost simțite de la distanță și de regizorul și scenaristul filmului, Ioane Bobeica. El nu a reușit să fie prezent la eveniment, fiind plecat la muncă în Israel.

TUNETE ajunge pe marile ecrane. Filmul a fost lansat într-un cadru inedit, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei 

«Eu nu am multe de spus, am transmis tot ceea ce am simțit prin acest film. Proiectul TUNETE este inspirat oarecum din copilăria mea, am expus aceste lucruri undeva intuititv, dar sunt mulțumit de rezultatul pe care l-am obținut», a declarat Ioane Bobeica.

«Imi pare foarte rău că Ioane Bobeica nu este aici, pentru că e plecat prin lume, și asta se întâmplă nu doar cu el, dar cu multe talente. Ioane are un potențial enorm, dar pentru a crește trebuie să muncești și să fii în meserie. Eu sper că acest film îl va face să se întoarcă acasă», a spus Valentina Iusuphodjaeb, directorul Centrului Național al Cinematografiei

TUNETE ajunge pe marile ecrane. Filmul a fost lansat într-un cadru inedit, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei 

Pe lângă actorii din distribuție și echipa de producție, la premieră au participat numeroși oameni de artă și formatori de opinie.

«E un film care doare, te trezește la realitate și te face să te gândești la ceea ce contează cu adevărat. Eu am trăit drama eroilor», a menționat Lilu Ojovan, prezentatoare.

TUNETE ajunge pe marile ecrane. Filmul a fost lansat într-un cadru inedit, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei 

«Este un film foarte bun, m-am încărcat de emoții. Mă bucură și sunt onorat că după un concert i-am propus domnului Mîrzenco să debuteze ca actor într-un film. Am știut atunci că Anatol Mîrzenco este un actor de perspectivă mare și astăzi s-a adeverit acest lucru», a spus Valeriu Jereghi, regizor.

Din 5 octombrie, filmul intră în cinematografe și poate fi urmărit de publicul larg.

TUNETE ajunge pe marile ecrane. Filmul a fost lansat într-un cadru inedit, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei 

«Abia așteptăm ca filmul să fie văzut de oameni și ne bucurăm că primele proiecții în cinematografe sunt deja sold out, asta înseamnă că efortul pe care l-am depus nu a fost în zadar. În curând, TUNETE va fi prezentat la un festival internațional de clasa A, fapt ce confirmă că filmul merită atenția spectatorilor», afirmă Sergiu Cumatrenco, regizorul filmului.

Din distribuția fimlului fac parte Anatol Mîrzenco, Tincuța Josan, Daniel Brânză, Nicolae Cernomaz, Grigore Bechet, Olesea Sveclă, Boris Cremene, Mihaela Strâmbeanu, Andrei Golban, Marin Madan și alții.

TUNETE ajunge pe marile ecrane. Filmul a fost lansat într-un cadru inedit, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei 

«S-a mers pe muchie de cuțit în acest film și te ține, e tensionat, am plâns cred că jumătate de film. Nu m-am așteptat că va ieși un produs atât de bun, dar vreau să spun că anume eu sunt acea actriță care acceptă să apară în filmele începătorilor, pentru că pe Ioane și pe Marin nici nu-i cunoșteam», a afirmat actrița Mihaela Strâmbeanu.

«Zilele de filmări au fost obositoare, grele, pentru că am filmat în soare, dar a fost multă adrenalină. Eu cunoscând multe detalii din culise, m-am uitat acum cu ochii reci la tot și vreau să spun că filmul te ține, oamenii o să rămână impresionați», a declarat Olesea Sveclă, actriță.

TUNETE relatează drama localnicilor din satele de lângă terenurile minate rămase după conflictul armat din 1992. Doi copii din clase sociale diferite, Zinca și Victor, pe care îi leagă o prietenie interzisă de părinții lor, scapă vacile pe teritoriul minat și încearcă să le recupereze, intrând în zona restricționată. Astfel, câmpul minat devine un loc în care dispar prejudecățile și statutul social. Filmările au avut loc în perioada iunie-septembrie 2018, în satul Ustia, Dubăsari, și au durat 55 de zile.

TUNETE ajunge pe marile ecrane. Filmul a fost lansat într-un cadru inedit, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.46171402931213