Ianuarie 16, 2024
Topul celor mai populare destinații în 2023: În ce orașe au zburat moldovenii și la ce preț

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

În 2023, perioada iulie – decembrie, cele mai multe zboruri au fost operate de pe Aeroportul Internațional Chișinău spre destinații precum Turcia, România, Marea Britanie sau Israel. Cel puțin asta indică o analiză realizată de Stanislav Ghilețchi, director adjunct al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), scrie newsmaker.md

Potrivit sursei citate, cele mai multe zboruri, în perioada menționată, au fost operate spre Antalya – 17%, Istanbul – 13%, București – 9%, Londra, Varșovia și Erevan – câte 6% și Tel-Aviv – 5%. IPRE precizează că cele mai multe zboruri au fost efectuate de către compania avia Fly One, care în perioada de referință a operat 39,5% dintre toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Pe locul doi se află compania HiSky, cu 18,5%.

IPRE a monitorizat inclusiv prețurile la biletele avia, pentru cele mai populare destinații din Republica Moldova. Prețurile au fost colectate lunar și reprezintă costul unui bilet într-o singură direcție pe o rută directă.

Astfel, potrivit sursei citate, în perioada septembrie 2023 – ianuarie 2024, s-a observat o diminuare a costului biletelor avia pe majoritatea curselor directe operate de pe Aeroportul din Chișinău. De exemplu, costul unui bilet la Roma în ianuarie 2024 era cu aproximativ 79% mai mic decât în septembrie 2023, iar la Londra cu – 75%.

Diminuarea cea mai mare a prețurilor a fost observată pe rutele unde a crescut numărul de companii. Totodată, IPRE remarcat faptul că prețurile analizate nu au fost ajustate sezonier din lipsa de date pentru un an calendaristic.

„Ajustările respective vor fi efectuate în următoarele analize. Cu toate acestea, tendințele de diminuare pot fi observate și la momentul actual, iar competiția mai înaltă rămâne mecanismul principal prin care pot fi reduse costurile la bilete”, precizează sursa citată.

De menționat că, potrivit IPRE, din analiză au fost excluse companiile aeriene care nu au acumulat o pondere de 2% din zborurile efectuate: Wizz Air, EL AL Airlines, Israir Airlines, Freebird, Air Montenegro, Aegean Airlines și Azerbaidjan Airlines.

Potrivit unui comunicat emis de Aeroportul Internațional Chișinău, pe parcursul anului 2023, 19 companii aeriene au efectuat zboruri charter si zboruri regulate din Chișinau spre 40 destinații mondiale

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.73557877540588