Martie 21, 2024
Presupusa amantă a Prințului William rupe tăcerea. Ce spune despre idila cu moștenitorul tronului britanic
Lady Rose Hanbury a rupt tăcerea după ce de o lungă perioadă de timp se zvonește că ar fi avut o aventură cu soțul lui Kate Middleton, Prințul William.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Rose Hanbury, în vârstă de 40 de ani, care s-a căsătorit cu David Cholmondeley, în vârstă de 63 de ani, în 2009, a făcut primele declarații după ce fanii familiei regale britanice au speculat că ea ar avea o idilă cu Prințul William, în urma dispariției lui Kate Middleton din ochii publicului după operația suferită în ianuarie.

Lady Rose Hanbury a declarat pentru publicația Business Insider, prin intermediul avocaților ei, că zvonurile potrivit cărora a avut o aventură cu Prințul William, moștenitorul tronului britanic, “sunt complet false”, scrie avantaje.ro

FWRO

Deși speculațiile despre o presupusă idilă între cei doi datează încă din 2019, zvonurile au atins cote maxime după ce Palatul Kensington a anunțat că prințesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, va fi supusă unei intervenții chirurgicale abdominale în ianuarie.

Absența de câteva luni a lui Kate Middleton din viața publică i-a determinat pe mulți să speculeze cu privire la starea căsniciei sale cu William, în vârstă de 41 de ani. Jurnalistul Stephen Colbert a comentat într-un episod al talk-show-ului său, “The Late Show”, despre aceste speculații.

„Regatul a fost înfierbântat de aparenta dispariție a lui Kate Middleton. Ei bine, acum, detectivii de pe internet presupun că absența lui Kate ar putea avea legătură cu faptul că soțul ei și viitorul rege al Angliei, William, ar avea o aventură”, a spus el.

„Așadar, cred că știm cu toții cine este presupusa cealaltă femeie. Spuneți cu mine… Marchiza de Cholmondeley… ce nume frumos!”. a glumit Colbert, făcând referire la titlul regal oficial al lui Hanbury.

FWRO

“Acum se zvonește că e o aventură între William și aceasta încă din 2019″, a continuat el. „Potrivit tabloidelor de atunci, când Kate l-ar fi confruntat în legătură cu asta, el a râs, spunând că nu era nimic. Întotdeauna un răspuns bun atunci când soția ta te acuză de înșelăciune”, a continuat comediantul.

Who Is Rose Hanbury? Inside The Prince William Affair Allegations ...

Colbert, în vârstă de 59 de ani, l-a imitat apoi pe prințul William cu un fals accent britanic, spunând: “Ha ha, imaginează-ți că eu am o aventură! Este de râs”. De asemenea, prezentatorul a citat o știre intitulată “Zvonurile despre relația prințului William cu Rose Hanbury sunt la un nivel maxim pe fondul recuperării lui Kate Middleton”.

Reprezentantul lui Kate Middleton a declarat anterior pentru publicația Page Six că aceasta se află încă în recuperare după o “operație abdominală planificată” și că nu își va relua îndatoririle până la Paște.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.72306442260742