Septembrie 06, 2023
Olena Zelenska, mărturisire emoționantă: Am nevoie de soțul meu alături de mine, nu de o figură istorică
Prima-doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a povestit în cadrul unui interviu extrem de sensibil și de personal acordat BBC despre impactul emoțional pe care invazia Rusiei l-a avut asupra familiei sale. "Poate fi un pic egoist, dar am nevoie de soțul meu, nu de o figură istorică, alături de mine", a declarat ea.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Vestea zilei despre Volodimir Zelenski! Prima doamnă a Ucrainei, a vorbit despre cum războiul a avut și are în continuare un efect asupra familiei sale. Din februarie 2022, când Rusia a atacat Ucraina, aceasta s-a ascuns timp de mai multe luni în locuri secrete, alături de copii săi.

Olena Zelenska a descris starea ei de la începutul războiului drept un „un sentiment constant de adrenalină”. Odată cu trecerea timpului însă, a realizat că era „necesar” să se calmeze și să înceapă să își trăiască viața „în condițiile date”, scrie libertatea.ro

După ce a ieșit din ascunzătoare anul trecut, prima doamnă a Ucrainei a început să călătorească în întreaga lume, să se întâlnească cu lideri de stat și să țină discursuri.

Olena Zelenska, la primera dama de Ucrania que se ha convertido en ...

Cum i-a afectat războiul familia Olenei Zelenska

Aceasta a spus că soțul său, președintele Volodimir Zelenski, nu locuiește alături de ea și de copiii lor, și se văd destul de rar.

„Nu locuim împreună cu soțul meu, familia este separată. Avem prilejul să ne vedem, dar nu atât de des pe cât ne-ar plăcea. Fiului meu îi este dor de tatăl lui”, a declarat prima doamnă a Ucrainei într-un interviu acordat BBC.

Olena Zelenska a adăugat că incertitudinea de a trăi în război a avut și are un impact emoțional asupra copiilor săi.

„Mă doare să văd că ai mei copii nu își fac niciun plan. La o asemenea vârstă, când sunt tineri. Fiica mea are 19 ani. Visează să călătoreasă, să aibă parte de senzații și emoții noi. Ea nu are o asemenea oportunitate”, a mărturisit ea.

Ukraine's first lady tests positive for coronavirus- The New Indian Express

Olena Zelenska și Volodmir Zelenski sunt împreună încă din liceu și chiar au lucrat împreună într-o trupă de comedie, el ca și actor, ea ca scenarist. Acum, prima doamnă a Ucrainei spune că nu a visat că soțul său va deveni figura istorică din prezent. Aceasta a recunoscut că are nevoie de soțul său lângă ea, însă trebuie să fie puternici în aceste vremuri.

„Poate să sune un pic egoist, dar am nevoie ca soțul meu, și nu o figură istorică, să fie lângă mine. Dar rămânem puternici, avem atât putere emoțională, cât și fizică. Și sunt sigură că ne vom descurca împreună”, a afirmat Olena Zelenska.

În pofida a ceea ce ea a descris ca fiind un dor „egoist”, prima doamnă a Ucrainei spune că soțul său „chiar are energia, voința, inspirația și încăpățânarea de a trece prin acest război”.

„Eu cred în el. Și îl susțin. Știu că are suficientă putere. Pentru orice altă persoană pe care o cunosc, cred, ar fi mult mai greu această situație. El este într-adevăr o persoană foarte puternică și rezistentă. Iar această rezistență este ceea ce avem cu toții nevoie în acest moment”, a declarat ea.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.0169458389282