Februarie 02, 2024
Cu ce boală se luptă Thalia, frumoasa mexicană care a fost supranumită "Regina telenovelelor"
Frumoasă, talentată și foarte premiată, Thalia este o bucurie la 52 de ani. Zâmbetul său rămâne la fel de contagios și face dovada că a sa carismă nu întâmplător a purtat-o pe culmile gloriei încă din tinerețe.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Thalia i-a cucerit iremediabil pe amatorii de telenovele, în urmă cu zeci de ani, când serialele TV erau la mare căutare. De când febra telenovelelor s-a stins, nici veștile cu Thalia sau alte dive cândva celebre n-au mai circulat.

”Regina telenovelelor”, așa cum a fost supranumită Thalia în întreaga lume este la fel de frumoasă ca în tinerețe, însă recent a mărturisit în presa mexicană că se confruntă cu o boală destul de rară, scrie okmagazine.ro

Emblematica actriță de telenovele mărturisește chiar că întreaga situație o deprimă îngrozitor.

Thalia, Getty (8) jpg 

Este posibil ca Thalia să nu mai poată gusta aromele delicioase ale mâncărurilor mexicane, deoarece a fost recent diagnosticată cu disgeuzie, o denaturare a simțului gustului. Cântăreața și actrița mexicană s-a plâns pe rețelele de socializare și și-a arătat îngrijorarea cu privire la acest diagnostic rar și complicat!

„Sunt traumatizată, ei [medicii] tocmai mi-au confirmat că am disgeuzie. Este o alterare a gustului, cu o senzație constantă în gură de sare și de metal, 24/7! Nu pot scăpa de această senzație îngrozitoare. Oare ce ar trebui să fac?", a scris ea, întristată.

Thalia a mai mărturisit că a încercat câteva variante pentru a scăpa de gustul neplăcut din gură, care o terorizează. S-a străduit să consume lămâie, oțeț și să facă gargară cu apă și sare.

Thalia are miros, dar și-a pierdut gustul

Thalia, Getty

Este cu adevărat o afecțiune ciudată! Disgeuzia este o percepție alterată a gustului, adesea neplăcută, care se manifestă prin senzația de gust persistent metalic, acru sau sărat în gură.

Cu toate că disgeuzia nu este o afecțiune gravă, din cauza faptului ca se manifestă pe o perioadă prelungită de timp, poate avea un impact negativ în viața de zi cu zi. Bucuria de a nu mai simți gustul alimentelor poate duce inclusiv la alte probleme precum malnutriția, pierderea în greutate și chiar probleme de natură psihologică, cum ar fi depresia, spun medicii.

Thalia, Getty

Potrivit vedetei, această boală o chinuie de la sfârșitul anului trecut, însă nu a spus nimic până acum, întrucât credea și spera că era ceva temporar. Ei bine, nu este și tocmai acest aspect o face să fie atât de îngrijorată. Nu a mai suportat și a izbucnit în online, apelând la fanii săi, în speranța că poate va primi un sfat prețios sau un truc care s-o scape de neplăcuta afecțiune.

Thalia, Getty



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.77584791183472