Prezentatorul de televiziune Cătălin Măruță formează un cuplu fericit alături de cântăreața Andra de mai bine de 15 ani. Cei doi au reușit să țină aprinsă povestea lor de dragoste, fiind printre cele mai fericite și îndrăgite cupluri din showbizul României, chiar și după atâta timp. Iar alături de cei doi copii ai lor, David și Eva, ei formează o familie fericită, iubindu-se la fel de mult ca atunci când s-au cunoscut. Potrivit informațiilor oferite de către playtech.ro, Măruță a dezvăluit mai multe despre povestea de dragoste din tinerețe, cu mult înainte de a o cunoaște pe Andra, scrie click.ro
De obicei o prezență discretă în ce privește viața sa personală, prezentatorul de la PRO TV a vorbit mai mult despre prima lui iubire, în cadrul unui interviu pentru cei de la Vorbește Lumea. Conform sursei, povestea de dragoste a implicat o fată din orașul Târgu Jiu, de unde provine prezentatorul. Măruță a declarat că problema care a condus la despărțirea dintre cei doi a fost distanța, deoarece în timp ce acesta a plecat la studii în București, fata a rămas în Târgu Jiu. Cătălin Măruță a mai spus că o perioadă făcea naveta între cele două orașe, până când a început să îi devină clar că povestea de dragoste ajunsese la final. Deși i-a fost greu inițial, acesta a declarat că „după ceva timp, îți dai seama că așa trebuie să fie.”
Tânăra din Târgu Jiu nu a fost singura femeie care a intrat în inima prezentatorului înaintea Andrei! El a mai avut o poveste de dragoste mai puțin cunoscută, alături de fiica faimosului jurnalist sportiv Ovidiu Ioanițoaia, Iulia. Totul se petrecea pe vremea când cei doi încă lucrau la TVR 2, unde, în cele din urmă, Cătălin Măruță avea să o întâlnească și pe Andra.