Septembrie 08, 2017
10 lecții de viață de la Michelle Obama!
Supranumită Jacqueline Kennedy, Michelle Obama, fosta prima doamnă a Americii, își trăiește viața din plin. Cea mai puternică femeie a lumii te inspiră cu 10 lecții de viață care au fost simțite pe propria piele.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Timp de 10 ani cât a fost la conducere, Michelle Obama a trezit o dragoste în noi față de personalitatea ei, de vorbele care le spune și față de sufletul deschis al acesteia.
Iată câteva citate care te vor inspira:

1. “Nu ţine lângă tine oameni care te trag în jos. Ai încredere în instinctele tale…relaţiile bune te fac să te simţi bine. Şi nu este vorba doar despre omul cu care te căsătoreşti, e vorba şi despre prietenii pe care ţi-i alegi.”

2. “Una dintre lecţiile cu care am crescut este să rămâi mereu sinceră cu tine însăţi şi să nu îi permiţi nimănui să te distragă de la îndeplinirea obiectivelor tale. De aceea, când sunt atacată pe nedrept nu acord nicio importanţă subiectului pentru că ştiu cine sunt.”

3. “Ar trebui să avem întotdeauna 3 prieteni în viaţă: unul care merge înaintea noastră, pe care îl admirăm şi urmăm; unul care merge alături de noi, care ne este alături fiecare pas al călătoriei; cel de-a treilea este cel care merge în urma noastră şi pe care îl tragem în faţă odată ce drumul este sigur.”

4. ”Dilema nu este dacă ne putem schimba ci dacă ne putem schimba îndeajuns de repede.”

 

5. "Nu există niciun băiat care, la vârsta adolescenței, să fie suficient de drăguț sau de inteligent, ca să vă oprească din studii. Dacă n-aș fi știut asta când eram de vârsta voastră, cred că n-aș fi ajuns azi soția președintelui Statelor Unite ale Americii. Concentrați-vă pe educație și nu pe băieți."

 

6. "Sa fie foarte clar - Bărbații puternici nu trebuie să pună la pământ femeile pentru a se simți puternici. Oamenii care sunt cu adevărat puternici îi ridică și pe ceilalți de la pământ. Oamenii care sunt cu adevărat puternici îi încurajeză pe cei slabi.

 

7. „Succesul poate fi plăcut sau semnificativ doar pentru că este al tău.”


8. „Cuvântul rămâne a fi un legământ. Fă mereu ceea ce spui că vei face și tratează oamenii cu demnitate şi respect chiar dacă nu-i cunoşti sau nu le împărtăşeşti opiniile.”

 

9. “Succesul nu este despre cum arată viața ta în ochii celorlalți. Este despre cum îl percepi tu. Noi am realizat că să ai succes nu înseamnă să fii impresionant, ci înseamnă să fii inspirat. Asta e ceea ce înseamnă să fii sincer cu tine.”

 

10. “Nu este nicio magie prin care obții ceea ce ți-ai propus. Totul este despre munca grea, alegeri și persistență.”



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.97265911102295