Februarie 03, 2023
J.Lo își vinde casa de burlăciță! Cum arată conacul divei de 42,5 milioane $ din Bel Air
Jennifer Lopez (53 de ani) s-a decis să scape de proprietatea pe care o deține în Bel-Air, California. Diva a achiziționat conacul în 2016 de la actrița Sela Wards. La acea vreme, ea a dat 28 de milioane de dolari pe el, iar acum vrea să obțină un profit frumușel, cerând nu mai puțin de 42, 5 milioane de dolari.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Vila are 9 dormitoare și 12 băi

Așa arată casa lui J. Lo (Foto: Profimedia) 

Vila, construită în 1940 de arhitectul Samuel Marx, are 9 dormitoare, 12 băi, o anexă pentru oaspeți, o piscină uriașă și o grădină superbă. La parter, camera de zi înaltă găzduiește un bar și un șemineu și este accentuată de ușile cu cadru de oțel, care se deschid spre terasă, scrie click.ro

Printre caracteristicile impresionante ale casei se numără un cinematograf privat la subsol, care are 30 de locuri. Pe pereții sălii au fost atârnate postere ale unor filme în care au jucat Lopez și Ben Affleck (50 de ani), printre care „Hollywoodland”, „Monster-in-Law” și „El Cantante”. Pe terenul de 3.200 m² se mai găsește și un lac mare cu propria plajă de nisip, dar și un amfiteatru în aer liber, cu 100 de locuri.

Proprietatea, listată de Brett Lawyer, este printre cele mai scumpe case disponibile pentru vânzare din Bel-Air. Cartierul a înregistrat doar patru vânzări de peste 40 de milioane de dolari în ultimul an.

Interiorul este echipat cu mobilă de lux (Foto: Profimedia) 

A abandonat planurile de renovare

Cuplul Bennifer schimbă poprietățile ca pe șosete! J. Lo și-a scos vila din California la vânzare, la șase luni după ce s-a căsătorit cu Ben. La rândul său, actorul și-a vândut în septembrie anul trecut conacul din Pacific Palisades, cu 30 de milioane de dolari. Jennifer Lopez are o avere impresionantă de 400 de milioane de dolari, iar Ben Affleck se laudă cu 155 de milioane de dolari.

Lopez și soțul ei plănuiseră să se mute în conacul din Bel Air și să îl renoveze, după ce s-au căsătorit, dar acum ei locuiesc cu chirie într-o vilă din Beverly Hills. Cântăreața portoricană și actorul american sunt din nou în căutarea unei case conjugale perfecte, unde să locuiască cu cei cinci copii ai lor. J.Lo are doi copii din relația cu Marc Anthoby, gemenii Emme și Maximillian (14 ani). Ben are trei copii, din relația cu Jennifer Garner, Samuel (10 ani), Seraphina (14 ani) și Violet (17 ani).

Ben Affleck, cu mama la meciul fiului său

Ben Affleck, alături de mama și de fiul lui (Foto: Profimedia) 

Ce familie unită! Ben Affleck și mama lui, Chris Anne Boldt, au fost surprinși marți, la meciul de baschet al fiului actorului, Samuel, în Brentwood, California. Îmbrăcat într-o jachetă portocalie în carouri, un pulover de culoare bej și o pereche de blugi, Ben a arătat ca un tată cool, în timp ce și-a luat copilul de la școală. La rândul său, mama lui, care locuiește în orașul natal al starului, Boston, a venit să își susțină nepotul la meci. Ea s-a îmbrăcat într-o pereche de pantaloni albi, un pulover vișiniu și un sacou maro.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.1556856632233