Fosta parteneră al legendei Barcelonei Gerard Pique, Shakira, este categoric una dintre cele mai bune cântărețe din lume. Cu toate că vocea a lansat-o în sfera publică, vedeta nu a strâns bani doar din muzică, scrie spynews.ro
Averea Shakirei este una cu multe zerouri, dar nu doar datorită talentului ei muzical, ci și pentru restul investițiilor pe care cântăreața le-a onorat în diverse domenii, în afara muzicii și studiilor. În acest fel, averea fostei iubite a lui Gerard Pique a fost estimată la 300 de milioane de dolari.
În urmă cu doar zece ani, Shakira a lucrat la un post de televiziune americană. Ea a fost jurat alături de Usher, Adam Levine, Blake Shelton, emisiune de talente cu audiențe de peste 10 milioane de telespectatori.
Pe lângă acestea, Shakira a avut o mulțime de colaborări cu brand-uri de parfumerie, lenjerie, și chiar imobiliare.
În ceea ce privește parfumurile, Shakira a lansat peste zece parfumuri, iar 12 dintre ele sunt, în prezent, disponibile pentru cumpărare chiar pe site-ul ei.
Cât despre jucării, ea a colaborat cu „Fisher Price”. La acel moment, mai exact în anul 2015, cântăreața columbiană a lansat o colecție de jucării.
Shakira a intrat și în lumea modei, lansând o colecție de lenjerie intimă cu brandul Parade Underwear.
În domeniul imobiliar, Shakira are mai multe proprietăți în diverse țări. De exemplu, în Bonds Kay (Bahamas) aceasta are o fundație numită Pies Descalzos, în 2007, unde ajută copiii și tinerii care au probleme cu accesul la educație.
Shakira a lansat o nouă piesă după despărțirea de Pique. Mai mult decât atât, este primul videoclip în care apare alături de cei doi băieți ai ei, Milan și Sasha. Melodia se numește „Acróstico” și este o puternică scrisoare deschisă către micuții ei.
„Anul acesta, Milan a scris melodii care m-au făcut să plâng, iar Sasha și-a dedicat ore întregi cântând la pian și descoperindu-și vocea. Amândoi au petrecut ceva timp cu mine în studio și, după ce au auzit această melodie, au cerut să facă parte din videoclip. Au simțit-o și au interpretat-o în felul lor și pentru ei înșiși, cu pasiune și emoție.
Milan și Sasha, este atât de frumos să văd cum vă deschideți aripile pentru a vă realiza visele. Nu există nimic altceva care să mă facă să mă simt mai împlinită decât să fiu mama voastră.”, a scris Shakira pe pagina sa de Instagram.