Septembrie 08, 2023
7 simptome ale cancerului de col uterin care nu trebuie ignorate sub nicio forma. Sunt subtile, dar foarte grave
O boala crunta, pe care multe femei o depisteaza prea tarziu. Medicii atrag atentia ca ar trebui sa fim mai constiente de semnele si simptomele ei.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Cancerul de col uterin este al 14-lea cel mai frecvent cancer, iar cercetarile efectuate de Cancer Research UK au aratat ca in fiecare an in Marea Britanie se inregistreaza aproximativ 3.200 de cazuri noi de cancer de col uterin, adica aproape noua in fiecare zi.

Din pacate, insa, prea putine femei sunt constiente de semnele cancerului de col uterin si doar 69,9% dintre femeile eligibile cu varste cuprinse intre 25 si 64 de ani au acceptat oferta de screening cervical gratuit in 2021-22.

In timp ce cancerul de col uterin poate fi adesea lipsit de simptome, exista cateva semne pe care expertii spun ca nu trebuie sa le ignori niciodata.

Screeningul cervical este o modalitate de prevenire a cancerului de col uterin, deoarece testeaza HPV, un virus care cauzeaza majoritatea cazurilor de cancer de col uterin. Daca este depistat la timp, cancerul de col uterin este unul dintre cele mai usor de tratat cu succes. Abia cand se afla in stadii avansate incep sa apara simptomele. Acesta este motivul pentru care este incredibil de important ca toate femeile sa participe la controalele regulate de depistare a cancerului de col uterin (cunoscute si sub numele de frotiuri)”, explica Valentina Milanova, fondatoarea companiei de cercetare si dezvoltare in domeniul sanatatii femeilor, Daye.

Sangerare vaginala anormala

Unul dintre cele mai comune semne ale cancerului de col uterin este sangerarea vaginala anormala, care poate sa apara intre doua menstruatii, dupa actul sexual sau dupa menopauza. Sangerarea poate fi mai abundenta decat de obicei si poate include sangerare cu aspect anormal, cum ar fi sange inchis la culoare sau cu cheaguri.

Sangerarile spontane sau dupa o examinare pelvina sau menstruatii mai abundente decat de obicei ar putea fi, de asemenea, simptome ale unor cancere ginecologice, cum ar fi cancerul de col uterin”, explica Milanova.

Secretii vaginale neobisnuite

Secretiile vaginale pot deveni mai abundente, mai groase sau pot avea culoare si miros neobisnuite in cazul femeilor care dezvolta cancer de col uterin. Acestea pot fi semne ale unor modificari ale celulelor cervicale.

„Scurgerile roz sau rosiatice sunt un indiciu si ar trebui sa fie un motiv pentru o vizita la ginecolog”, explica Milanova.

Disconfort sau durere pelvina

O senzatie de disconfort sau durere in zona pelvina, inclusiv in timpul actului sexual, poate indica prezenta unei probleme in colul uterin. Aceste simptome pot varia in intensitate si pot fi cauzate de inflamatii sau de cresterea tesuturilor anormale.

Durere in timpul urinarii sau scaunului

Uneori, cancerul de col uterin poate exercita presiune asupra vezicii urinare sau a intestinelor, provocand durere sau disconfort in timpul urinarii sau scaunului.

Pierdere inexplicabila in greutate

Pierderea semnificativa in greutate in absenta unei diete sau exercitii fizice sustinute poate fi un semn al cancerului de col uterin. Potrivit medicului, tumorile cervicale produc mici proteine numite citokine. Unele dintre aceste proteine pot suprima pofta de mancare si pot provoca modificari ale metabolismului, ceea ce duce la descompunerea grasimilor intr-un ritm mai mare decat in mod normal.

Oboseala excesiva

Cancerul de col uterin poate cauza oboseala cronica si senzatii de slabiciune. Acest simptom poate fi adesea atribuit altor cauze, dar in contextul altor semne, poate fi un indiciu important.

Durere in spate sau in zona inferioara a abdomenului

O durere constanta sau in crestere in spate sau in zona inferioara a abdomenului poate fi asociata cu cancerul de col uterin in stadii mai avansate, atunci cand tumora afecteaza structurile din apropiere.

Deoarece cancerul de col uterin are deseori o evolutie lenta, semnele si simptomele pot sa nu fie evidente in stadiile initiale. Acesta este motivul pentru care efectuarea regulata a testelor de screening, precum testul Papanicolau si testul HPV, este esentiala pentru detectarea precoce a modificarilor celulare anormale care pot duce la cancer. Vaccinarea impotriva HPV (virusul papiloma uman) poate, de asemenea, sa reduca riscul dezvoltarii cancerului de col uterin.

Cu cat este depistat mai devreme, cu atat sansele de tratament si vindecare sunt mai mari. Din acest motiv, este recomandat mergi regulat la control ginecologic si sa fii atenta la semnalele pe care ti le transmite corpul tau.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.0066504478455