Septembrie 02, 2020
Ştefan Bănică Jr., deranjat de restricţiile impuse artiştilor
Ștefan Bănică duce dorul scenei. Cel mai mult îl indignează că artiştilor le este interzis să susţină concerte sau spectacole de teatru, în timp ce bisericile şi restaurantele sunt deschise pe timp de pandemie.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

„De pe 11 martie nu am cântat, nu am jucat teatru, nu am filmat. Sigur, pe lângă ce am încercat să fac acasă, dar eu consider că în meseria noastră, oricât ne-am adapta, nu se poate face teatru online, se face față în față cu oameni, cu emoții, la fel şi în cazul concertelor.

Abia aștept să se revină, sunt puțin confuz cu ceea ce se întâmplă, înțeleg că teatru nu putem juca, dar oamenii pot să meargă în restaurante sau biserici. E ciudat, dar dacă sunt niște reguli, indiferent dacă ne plac sau nu, trebuie respectate. Muzica e în sufletul meu, atunci când totul se oprește, ea devine singurul nostru refugiu. Artiștii au nevoie de o scenă, asta e menirea lor!", a mărturisit cunoscutul interpret şi actor român, Ştefan Bănică Jr, citat de viva.ro. 

Ştefan Bănică speră că în curând lucrurile vor reveni la normalitate şi artiştii vor putea apărea în faţa publicului, aşa cum se întâmpla înainte. 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.0707981586456