Iulie 14, 2017
Starurile din Game Of Thrones, la premiera sezonului 7
Kit Harington a fost, fără doar și poate, senzația serii la premiera din Los Angeles a sezonului șapte al serialului Game Of Thrones, care a avut loc aseară.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Nici prietena lui, Rose Leslie, al cărei personaj, Ygritte, a fost omorât în urmă cu câteva sezoane, nu s-a lăsat mai prejos și a strălucit la brațul actorului englez, într-o superbă rochie în nuanțe diferite de verde, creație a casei Erdem.

Kit aka Jon Snow a fost foarte chipeș în costumul lui negru, cu sacou cu broderie, cămașă desfăcută la nasturi, pantaloni și mocasini în aceeași culoare.

Chiar dacă cei doi actori au alcătuit cuplul serii, la evenimentul de gală au participat și alte staruri din distribuția serialului, toate adoptând cele mai șic ținute de covor roșu.

Să vedem, așadar, cine ce a mai purtat la premiera Game Of Thrones!

Sophie Turner

 

Pooja Batra

 

Patton Oswalt și Meredith Salenger

 

Nikolaj Coster-Waldau

 

Nathalie Emmanuel

 

Mark Duplass

 

Maisie Williams

 

Liam Cunningham

 

Leah Gibson

 

Katie Aselton

 

John Bradley

 

Joe Dempsie

 

Jerome Flynn

 

Jacob Anderson

 

Indira Varma

 

Hannah Murray

 

Gwendoline Christie

 

Jerome Flynn și Iain Glen

 

Mark Duplass și Katie Aselton

 

David Benioff și Amanda Peet

 

Amanda Peet

 

Alfie Allen

 

Aidan Gillen

 

Adina Porter

Kit Harington și Rose Leslie



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.8547945022583