Aprilie 03, 2024
Shannen Doherty, grav afectată de cancer. A dezvăluit că se pregătește de moarte
Simpatica actriță cunoscută pentru rolul său emblematic Brenda din serialul ”Beverly Hills 90210” duce o luptă crâncenă cu cancerul, de câțiva ani.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Deși o perioadă a fost fericită că boala intrase în remisie, cancerul a revenit și o chinuie, căci viața sa nu mai poate fi normală. Rutina ei a devenit mersul la spital și terapiile. Dacă în urmă cu un an mărturisea că luptă, că nu se lasă și că promite să învingă și a doua oară, actrița a început să dea semne c-ar vrea să capituleze. Mai mult decât orice, cancerul este și o boală care nu te lasă să te odihnești mental.

Deși Shannen Doherty a fost un munte de determinare până acum, un adevărat reper al luptătoarei, la 52 de ani și cu un cancer catalogat în ultimă fază, stadiu 4, vedeta din Beverly Hills, 90210 și Charmed face dovada caracterului său puternic și a umanității sale înduioșătoare, scrie okmagazine.ro

Shannen Doherty, Gettyimages

În cel mai recent podcast al ei, Shannen a vorbit despre modul în care se pregătește pentru moarte.

Actrița vrea să lase totul în regulă, totul pregătit, pentru a-i ușura cât mai mult situația mamei sale. A mărturisit că decide acum ce donează, ce oferă, se gândește să lase lucrurile cât mai în ordine. Aceste pregătiri sunt atât de emoționante! Și atât de dureroase, căci Shannen Doherty este un suflet cald, un om bun și afectuos, care și-a dorit enorm să trăiască și a făcut tot ce a ținut de ea pentru a-și prelungi viața cât mai mult, de dragul oamenilor care o iubesc, familia, mai ales.

Shannen Doherty, Instagram

La 52 de ani are cancer în stadiul 4

„Prioritatea mea în acest moment este mama mea”, a spus Shannen Doherty, îngrijorarea pentru bunăstarea mamei sale fiind evidentă, scrie HELLO!

Gândul de a-și lăsa mama să se ocupe singură de treburile ei, de ce rămâne în urma sa a îngrozit-o, așa că s-a pus pe treabă. Vedeta avea un gând precis și pentru casa ei din Tennessee, un loc pe care a visat cândva să-l transforme într-un sanctuar pentru ea, mama ei și caii aflați în nevoie. Boala nu a lăsat-o să se ocupe de proiect, lucru care a fost dureros pentru actriță. Să-și abandoneze visul a fost încă o traumă pentru ea! Cu toate acestea, ajutată și de sfaturile mamei, a înțeles că poate ajuta caii într-un mod mai modest, prin asociațiile deja existente.

Shannen Doherty, Instagram

Transparența lui Shannen cu privire la lupta sa împotriva cancerului a fost o sursă de inspirație și mângâiere pentru mulți. Diagnosticată pentru prima dată în 2015, ea a luptat cu curaj până la remisie în 2017, însă cancerul a revenit, din păcate, cu și mai multă ferocitate!

Anul trecut a dezvăluit că boala s-a răspândit până la creier și ulterior la oase, veste extrem de dură pentru actriță și cei care o iubesc.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.68625497817993