Februarie 16, 2024
Shakira lansează albumul „Femeile nu mai plâng”, cu dedicație pentru Pique
Shakira va lansa pe 22 martie albumul „Las Mujeres Ya No Lloran”( Femeile nu mai plâng), după o pauză de șapte ani. Noul album va avea 16 piese.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Shakira va lansa pe 22 martie albumul „Las Mujeres Ya No Lloran”( Femeile nu mai plâng), cel mai probabil pentru Gerard Pique. „Femeile nu mai plâng” este traducerea în limba română a titlului albumului, care face trimitere la cea mai citată replică a Shakirei din single-ul ei „Music Sessions Vol. 53”, lansat alături de Bizarrap şi premiat cu Latin Grammy, scrie evz.ro

Shakira lansează un nou album

Noul album va avea 16 piese: opt cântece noi, un remix şi şapte single-uri care au fost lansate în perioada recentă, inclusiv „Music Session Vol. 53” ft. Bizarrap, „TGQ” ft. Karol G, „Te Felicito” ft. Rauw Alejandro şi „Copa Vacia” ft. Manuel Turizo.

shakira 

Precedentul album de studio al cântăreţei Shakira, „El Dorado”, a fost lansat în 2017 şi a inclus colaborări cu Maluma, Nicky Jam, Prince Royce şi Carlos Vives.

De unde se va cumpăra albumul

Noul album al Shakirei marchează debutul lansărilor sale pe vinil, oferind patru ediţii cu coperte distincte, fiecare fiind însoţită de o variantă exclusivă de vinil colorat. Ediţia Safir va fi oferită exclusiv pe Amazon, în timp ce ediţia Rubin va fi disponibilă doar pe Target. Fanii pot găsi ediţia Smarald exclusiv pe site-ul oficial al Shakirei, iar ediţia Diamant va fi comercializată de toţi retailerii importanţi.

Shakira anuncia nuevo álbum empoderado “Las mujeres ya no lloran ...

Shakira a câștigat numeroase premii

În ultimul an, artista a câştigat premiile Latin Grammy la categoriile „cântecul anului” şi „cel mai bun cântec pop” cu single-ul „Music Sessions Vol. 53” şi premiul Latin Grammy la categoria „cea mai bună interpretare/fusion urban” cu cântecul „TQG”. „Music Sessions Vol. 53” a devenit totodată cântecul în limba spaniolă cu cele mai multe difuzări în streaming într-o singură zi din întreaga istorie a platformei Spotify.

Artista a mai fost recompensată cu Video Vanguard Award la gala MTV Video Music Awards 2023, unde a susţinut un recital de 10 minute ce a inclus, printre altele, cântecele „She Wolf”, „Te Felicito” şi „TQG”, potrivit Variety.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.51237559318542