Septembrie 11, 2023
Povestea impresionată lui Jyoti Amge, cea mai mică femeie din lume. Are 29 de ani, 5 kilograme și 62 centimetri înălțime
Jyoti Amge este cea mai mică femeie din lume și a venit la „Chefi la cuțite', unde le-a gătit un preparat indian celor trei jurați. Află povestea impresionantă a tinerei în vârstă de 29 de ani, care cântărește 5 kilograme și măsoară, 62 de centimetri.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Jyoti Amge deține recordului mondial pentru cea mai scundă femeie din lume. Ea are 29 de ani, vine din Nagpur, India și măsoară doar 62,8 centimetri înălțime. Jyoti Amge cântărește doar 5 kilograme și are o Diplomă de Masterat în Literatura Engleză, scrie avantaje.ro

La vizita în platoul show-ului culinar, Jyoti a răspuns cu un zâmbet larg tuturor întrebărilor adresate de jurați.

„Am intrat în Cartea Recordurilor pentru că sunt cea mai scundă femeie din lume și am cele mai mici palme și tălpi. În ultimii 12 ani, nimeni nu mi-a doborât recordurile Guinness pe care le dețin. Toate aceste recorduri sunt o realizare pentru mine și mă fac să mă simt mândră. Am o familie numeroasă. Verișorul meu are doi ani și deja este mai înalt decât mine.

cea-mai-mica-femeie-din-lume_2

cea-mai-mica-femeie-din-lume_3

jyoti-amge-4

Copilăria mea a fost foarte diferită, pentru că eram mică de înălțime, dar și pentru că eram foarte fragilă. De-asta, familia mea a avut și are foarte mare grijă de mine. Orice căzătură, până și cea mai ușoară, poate fi extrem de periculoasă pentru mine', le-a mărturisit Jyoti celor trei jurați de la Chefi la cuțite, potrivit a1.ro.

jyoti-amge-1

Ea a povestit că acasă are adaptate la dimensiunile ei multe obiecte casnice, iar canapeaua și patul sunt făcute special pentru ea. Jyoti Amge a călătorit foarte mult în ultimii ani, iar sora ei o însoțește peste tot.

cea-mai-mica-femeie-din-lume_8

„Acasă, am tot confortul. Canapeaua și patul sunt făcute pe măsura mea. De asemenea, am adaptat la mărimea mea multe dintre obiectele casnice. În trecut, m-am întrebat de multe ori de ce sunt așa cum sunt. De ce sunt atât de scundă? Dar până la urmă, înălțimea mi-a dat identitatea pe care o am astăzi. Îmi place să călătoresc, însă cel mai mult îmi place să fiu actriță. Fac asta de la vârsta de 7 ani. Și pe viitor, îmi doresc să-mi dedic viața actoriei', a mai spus Jyoti, care le-a gătit Chefilor Poha, un preparat tradițional indian.

La Chefi la cuțite, tânăra a fost însoțită de sora ei. „Șapte ani mai târziu, medici din America și Anglia au făcut cercetări și au descoperit că are deficit de hormon de creștere', a precizat sora ei.

cea-mai-mica-femeie-din-lume_4

Jyoti Amge s-a născut ca un copil normal, însă de la vârsta de 3 luni nu a mai crescut. Tânăra spune că nu are probleme de sănătate.

„Deficitul hormonului de creștere a dus la stoparea dezvoltării mele fizice. Părinții mei i-au întrebat pe medici dacă există tratament pentru așa ceva, dacă îmi pot da hormoni de creștere. Însă medicii au spus că este riscantă administrarea hormonilor deoarece există posibilitatea ca doar anumite părți ale corpului să se dezvolte, iar altele nu. Familia și medicii au decis să nu mi se administreze hormoni de creștere. Cu excepția înălțimii, nu am alte probleme de sănătate. Răcesc exact ca un om normal, nimic diferit', a povestit cea mai scundă femeie din lume.

cea-mai-mica-femeie-din-lume_5



citeste și
SQL exec time = 1.0587530136108