Iulie 02, 2024
Mesajul emoționant al Georgetei Voinovan de ziua ei de naștere: "Mulțumesc, Doamne, pentru viață"

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Astăzi, renumita interpretă Georgeta Voinovan își sărbătorește ziua de naștere. Aceasta a împărtășit pe rețelele de socializare un mesaj plin de recunoștință și iubire. Într-o postare publicată în această dimineață, Voinovan a scris:

"La 6.30 deschid ochii fără să mă trezească cineva. De mulți ani. Dimineața este partea mea preferată a zilei.

Formula preferată de binețe este "bună dimineața"... fiindcă fiecare zi e o foaie albă.

La 6.45 m-a adus pe lume mămica mea.

Astăzi la 6.45 am primit de la ea întâiul "la mulți ani" într-un mesaj vocal și mă simt fericită.

Mulțumesc, Doamne, pentru viață, pentru mămica mea, pentru surioara mea, pentru copiii și nepoții noștri, pentru oamenii care îmi sunt alături, pentru putere și rezistență, pentru frumusețea și blândețea pe care o reverși asupra noastră, a tuturor, zi de zi, din prima zi!", a scris Georgeta Voinovan.

Artista și-a exprimat recunoștința pentru viață, pentru familia sa și pentru toți cei care îi sunt alături, subliniind importanța dimineților, pe care le consideră un nou început în fiecare zi.

Fanii  și prietenii au reacționat cu mesaje de felicitare și urări de bine, subliniind cât de specială este Georgeta Voinovan pentru ei și cât de mult le inspiră cuvintele ei pline de sensibilitate și pozitivitate.

La mulți ani, Georgeta Voinovan!



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.1770515441895