Iunie 28, 2024
Lecție publică a ex. Președintelui României Emil Constantinescu la MNIM

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Fundația Doina Cornea, în parteneriat cu Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului - Centru de Excelență al Academiei Mondiale de Artă și Știință organizează, în perioada 3-5 iulie 2024, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei (Chișinău, Str. 31 August 1989, nr 121 A), o serie de evenimente dedicate personalității disidentei anticomuniste Doina Cornea.

Despre personalitatea omagiată, Emil Constantinescu, primul președinte democrat al României și fondatorul Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, mărturisea: „Doina Cornea a marcat decisiv istoria țării noastre. Și-a clădit propria viață prin raportarea directă la valorile universale ale umanității, asigurând prin exemplul său persistența și confirmarea valorilor morale care viețuiesc, mor sau reînvie miraculos, atunci când există oameni care le prețuiesc, le asumă și au darul de a le transmite celorlalți”.

Vineri, 5 iulie 2024, ora 18.00, Sala Albastră MNIM - Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, președinte al României (1996-2000), conferențiază despre Pedagogia suferinței și practica reconcilierii într-un moment de ruptură a istoriei (1989-2000), o temă asupra căreia a meditat îndelung în urma experiențelelor sale de lider civic și om de stat.

În continuare, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, coordonat de Marius Oprea și Gheorghe Petrov, va prezenta Noi perspective în căutarea victimelor comunismului în România. Participă arheologii Paul Scrobotă, Horațiu Groza, Gabriel Rustoiu, Ramona Mocanu.

Despre organizatori:

Fundația Doina Cornea, înființată de fiul și colaboratorul disidentei anticomuniste, domnul Leontin Iuhas, și-a fixat drept misiune principală păstrarea vie a memoriei Doinei Cornea prin inventarierea, arhivarea, conservarea și punerea în valoare a întregii opere și a tuturor documentelor rămase la plecarea acesteia, realizarea de acțiuni educative și, nu în ultimul rând, realizarea de acte de caritate.

Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului a fost fondat de președintele Emil Constantinescu în anul 2017, pornind de la premisa că România de azi poate oferi o nouă perspectivă procesului de redescoperire a dialogului multicultural și multilateral dintre Occident și Levant pentru promovarea diplomației culturale.

Misiunea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului este aceea de a valorifica experiența regională și europeană a României printr-o expertiză științifică care să favorizeze crearea premiselor unei păci durabile în răsăritul Mediteranei. Proiectul presupune reunirea experților internaționali în jurul unui obiectiv vizionar și formarea unei noi generații de specialiști pentru a reclădi cultura Levantului și a convinge Europa și lumea să privească către originile sale, cu mai multă înțelegere și cooperare.

Participarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului la seria de evenimente dedicate disidentei anticomuniste Doina Cornea este inclusă în programul intitulat „Istoria recentă și anticiparea viitorului”.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.85573387145996