Iunie 01, 2023
Irina Rimes iubește din nou! El este bărbatul pe care vrea să-l facă tată
Irina Rimes a lăsat în spate dezamăgirile și trădările din relațiile trecute. Acum, mai fericită și mai radiantă ca niciodată, iubita cântăreață a mai dat o șansă iubirii în brațele lui David Goldcher, bărbatul în brațele căruia și-a găsit liniștea.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Deși a trecut printr-un divorț, Irina Rimes consideră că din fiecare experiență a avut ceva de învățat. De asemenea, ea iubește și este iubită, motiv pentru care nu exclude o posibilă căsătorie sau sarcină.

Irina Rimes: „Cred că am întâlnit iubirea matură de data asta”

În cadrul unui interviu pe care l-a acordat recent, îndrăgita artistă a vorbit despre modul în care privește și trăiește acum iubirea, alături de David Goldcher. Se pare că a trecut peste toate dramele trecutului și este mai pregătită ca niciodată să trăiască la maxim tot ceea ce-i oferă viața în materie de iubire. 

„N-aș vrea să vorbesc în termenii ăștia, am trăit iubire adevărată și până acum, altfel nu aș fi scris toată muzica pe care am scris-o. Cred că am întâlnit iubirea matură de data asta, aceea care poate să treacă peste orice obstacol pentru că este mult mai deșteaptă și mai pregătită. În plus, cred că iubirea matură are mai multe nuanțe, sunt mai multe tipuri de sentimente acolo, sentimente care mențin o relație sănătoasă.”, a explicat Irina Rimes, potrivit viva.ro

Irina Rimes și David Goldcher / foto: Social media

O relație armonioasă, timp de calitate petrecut împreună și amintiri pe care nu le vor uita prea curând, cam la acest stadiu trăiește Irina Rimes iubirea alături de bărbatul față de bărbatul cu care nu ar exclude o posibilă căsătorie și, de ce nu, o sarcină, transmite click.ro

„Când vom avea timp să ne ocupăm de asta, probabil ne vom gândi. Nu exclud nici o căsătorie, nu exclud nici o sarcină. În general, nu exclud nimic în viața asta, pentru că am învățat că natura omului este schimbătoare. Mă bucur foarte mult de prezent, de călătoriile noastre, de muzica pe care o facem împreună și de relația armonioasă pe care o avem.”, a mai spus artista, potrivit sursei citate. 

Cine este David Goldcher, iubitul Irinei Rimes. S-au mutat împreună în casă  nouă



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.5054221153259