Februarie 27, 2024
De ce și-a făcut Michael Jackson rinoplastie. Fostul lui agent de pază a rupt tăcerea la aproape 15 ani de la moartea artistului
Fostul agent de pază al lui Michael Jackson a dezvăluit care este adevăratul motiv pentru care legendarul artist a ales să-și opereze nasul în 1979, ceea ce a stârnit numeroase controverse la vremea respectivă.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Matt Fiddes, care a lucrat cu starul pentru mai bine de un deceniu, a apărut într-un episod al podcastului ”The Steven Sulley Study”, în cadrul căruia a vorbit despre motivul pentru care Michael Jackson a ales să-și opereze nasul.

De-a lungul timpului s-a spus că artistul a optat pentru rinoplastie în 1979 pentru că era ironizat de membri ai familiei din cauza dimensiunii nasului său, însă adevărul este altul. Potrivit declarațiilor făcute de Fiddes, acesta a apelat la rinoplastie din cauza unui accident pe care l-a suferit la vârsta de 21 de ani, în timpul unui antrenament „de neimaginat”, scrie profm.ro

„Obișnuia să fie ironizat de familie din cauza dimensiunii nasului său. Tatăl său obișnuia să-i spună că „nu ai nasul de la mine, l-ai moștenit de la mama ta”. Erau lucruri care îl răneau, dar nu atât de mult încât să se opereze”, a dezvăluit Fiddes, potrivit Daily Mail, adăugând: „Michael obișnuia să danseze aproximativ trei ore pe zi. La un moment dat, el făcea 50 de rotații într-un rând, ceea ce era de necrezut. A căzut și și-a rupt nasul, atunci a fost nevoit să apeleze la bisturiu și a decis să-l micșoreze”.

Michael Jackson 

În ceea ce privește zvonurile potrivit cărora Jackson și-ar fi făcut mai multe operații estetice de-a lungul vieții, Fiddes a mărturisit că nu a vorbit niciodată cu artistul în detaliu despre acestea, dar era clar că acesta și-a făcut ceva.

„Nu știu câte operații și-a făcut. Nu este o discuție în cadrul căreia poți să intri în detalii, dar e clar că a avut câteva operații la nas”, a spus el, potrivit Daily Mail.

fanii-si-familia-lui-michael-jackson-iau-foc-la-aceasta-veste-ce-se-intampla-zilele-astea-cu-cel-vinovat 1

„În ceea ce privește operațiile estetice sau Botox, nu pot să vorbesc despre asta. Nu era ceva obișnuit pe vremea aceea, iar el avea o imagine de păstrat”, a mai spus fostul agent de pază, care a subliniat, de asemenea, că regretatul artist era conștient de faptul că schimbările pe care și le face la nivelul feței îi aduc atenție din partea presei.

Lisa Marie Presley și Michael Jackson

Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009

Michael Jackson a murit pe 25 iunie, în 2009, la vârsta de 50 de ani, în urma unei intoxicaţii cu un medicament pe care îl folosea ca somnifer.

În februarie 2020, la aproape 11 ani de la moartea regelui muzicii pop, autopsia completă a acestuia a fost obținută și publicată de presa americană. Dezvăluirile au fost șocante: Michael ajunsese piele și os, abia mai cântărea 50 de kilograme şi era foarte afectat de intervenţiile chirurgicale în scop estetic. Corpul său era plin de urme de injecții și ajunsese să se hrănească aproape numai cu medicamente.

Autopsia a aratat și faptul că regele muzicii pop își pierduse tot părul. În plus, pentru a masca starea precară de sănătate, starul își tatuase buzele și sprâncenele.

Moartea sa în urmă cu 11 ani a îndoliat o lume întreagă. În cei peste 30 de ani de carieră, Michael Jackson a cucerit inimile a milioane de fani, cu vocea sa și mișcările de dans precum robotul și moonwalk-ul.

Lisa Marie Presley și Michael Jackson, alături de artistul Brett Livingston Strong



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.81567621231079