Mai 05, 2022
Câtă iubire este între Lady Gaga și Tom Cruise! Cum au fost surprinși cei doi artiști
Lady Gaga și-a arătat iubirea pentru Tom Cruise. Iată ce gest a făcut superba blondină.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Continuarea celebrei producții ”Top Gun” își va încânta fanii, în curând. Emblema filmului, Tom Cruise, se va afla din nou, în miezul evenimentelor.

Lady Gaga a lansat recent noua piesă ”Hold My Hand”, înregistrată special pentru filmul ”Top Gun: Maverick”. Știm deja că îndrăgita solistă are rețeta succesului, atunci când asigură coloana sonoră a unei pelicule.

Gaga (2) jpg 

Evident, s-a împrietenit și cu starul filmului, iar ca semn de apreciere pentru îndrăgitul actor, Lady Gaga a arătat tuturor, pe pagina sa de socializare, cum îl sărută pe acesta pe obraz, după show-ul de duminică seara din Las Vegas.

Lady Gaga, care era așteptată la Gala Met, a publicat o imagine în timp ce-l săruta pe Cruise, iar apoi acesta i-a întors sărutul.

Tom Cruise și Lady Gaga jpg 

Fanii celor doi sunt foarte surprinși, întrucât nu știau că există o așa afecțiune între cei doi. Gaga a explicat că e foarte bucuroasă că Tom Cruise a participat la concertul său Jazz & Piano, de la Park Theater MGM.

Gaga și Tom jpg 

”Mulțumesc că ai venit la spectacol. Te iubesc, prieten drag”, a scris Lady Gaga, etichetându-l pe Tom Cruise.

Așteptarea se apropie de final. Marea premieră ”Top Gun” 2022 va avea loc pe 27 mai, iar Gaga a înregistrat special pentru film melodia ”Hold My Hand”.

Cruise va fi iarăși îndrăgitul locotenent Pete “Maverick” Mitchell și va juca alături de Miles Teller, Jennifer Connelly, Jon Hamm, Glen Powell, Ed Harris și Val Kilmer.

Sursa - okmagazine.ro



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.80739188194275