Noiembrie 17, 2021
Aquarelle 90,7FM: Cine este iubita lui Denis Roabeș. Vezi pozele!
Solistul trupei "The Motans" este destul de discret în ceea ce privește viața personală, dar a recunoscut că este îndrăgostit lulea de o tânără pe care a cunoscut-o la un concert.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

S-a aflat cine este iubita lui Denis Roabeș. E vorba de o fată pe nume Bianca, originară din Cluj. 

Cei doi au făcut cunoștință la un concert, la Cluj, și de atunci sunt de nedespărțit! Acum, cuplul locuiește la București, într-o zonă rezidențială, în apartamentul cumpărat de solistul trupei "The Motans". Bianca l-a urmat pe artist peste tot, iar momentul când el s-a mutat la București nu a fost excepția. 

Denis și Bianca au o "tradiție romantică" pe care o respectă în fiecare an. Despre asta, artistul moldovean a povestit în podcastul lui Radu Țibulcă:

„Bianca este insula mea! Ne-am cunoscut la un concert, ea a venit la un concert de-al meu pe care l-am susținut la Cluj. Ulterior, ne-am întâlnit la un concert la Dej și de acolo a început totul, a fost cea mai romantică întâlnire. După concert am zis să mai stăm împreună de vorbă. Și ne-am dus la o benzinărie pentru că era singura chestie deschisă. Erau la benzinăria aia doar niște sticluțe mici de vodkă și i-am zis: Bianca, dacă accepți ca asta să fie prima noastră întâlnire, eu pot să te servesc cu aceste sticluțe de vodkă. Mi s-a părut atât de stupid și atât de romantic în același timp. Genul ăla de romantism care e true. Țin minte că aveam și niște căni de ceai.

Pentru noi, următorul an, era tradiție, Bianca cumpăra niște sticluțe de vodkă. Cu timpul am început să ne apropiem. Nu a durat foarte mult să ne dăm seama că e ceva special. A fost o chestie super interesantă, am simțit în ea o cortină de siguranță, mereu când mă uitam în ochii ei mă simțeam liber să-i spun orice. Bine, nu de la prima întâlnire, după puțin timp. Am simțit că este ceva diferit acolo, nu se compară cu nimic din ce am avut până atunci”, a spus Denis Roabeș.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.0544013977051