Octombrie 08, 2024
Prăjitură aromată de toamnă, fără zahăr. E un deliciu cu nuci

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

În contextul în care tot mai multe persoane suferă de afecțiuni metabolice ori sunt preocupate de a avea o alimentație sănătoasă, eliminarea zahărului procesat (rafinat) din dietă este o idee salvatoare. O prăjitură fără zahăr nu înseamnă nici pe departe că ar putea fi mai puțin gustoasă.

O rețetă de prăjitură aromată de toamnă, fără zahăr, face furori pe internet încă de anul trecut, scrie retetesivedete.ro. Aceasta este un adevărat deliciu, conținând nuci și curmale, iar aromele pe care ingredientele le oferă desertului sunt cu adevărat spectaculoase. Rețeta merită încercată, va fi o bucurie pentru întreaga familie. Și, în plus, un dulce sănătos, care se prepară foarte simplu. În plus, puteți folosi făină integrală de grâu, pentru un plus de sănătate și aport de substanțe hrănitoare. În lipsa acesteia, puteți folosi și orice alt tip de făină.

Ingrediente pentru prăjitură aromată de toamnă, fără zahăr

– 25 curmale (fără sâmburi) (200 g)

– 1 + 1/2 căni lapte fierbinte (375 ml)

– 1/2 cană unt topit / ulei vegetal (95 g)

– 1 cană făină integrală de grâu (120 g)

– 1/2 linguriță praf de copt

– 1 linguriță bicarbonat de sodiu

– 1/2 cană nuci (tocate) (50 g)

Mod de preparare

Pentru început, ca să preparați rețeta, înmuiați curmalele fără sâmburi în laptele fierbinte timp de 1 oră, pentru a deveni foarte moi. Separat, într-un bol, adăugați făina, praful de copt și bicarbonatul de sodiu. Amestecați bine toate aceste ingrediente

După ce a trecut o oră, timp în care curmalele s-au hidratat bine, puneți-le într-un blender, cu laptele cu tot, și transformați-le într-un piure. După ce curmalele și laptele s-au transformat într-o pastă fină, transferați-le într-un bol. Adăugați deasupra uleiul vegetal și amestecați bine. În final, adăugați și ingredientele uscate și amestecați.

Transferați aluatul într-o formă cu diametrul de 15 cm tapetată cu hârtie de copt, presărați deasupra nucile și coaceți la 180°C timp de aproximativ 50 de minute sau până când o scobitoare introdusă în centru iese curată.

De ce e bine să mâncați curmale

Curmalele sunt un adevărat ajutor pentru sănătate. Ele conțin și aminoacidul triptofan, despre care se știe că are efecte pozitive asupra somnului și a bunei dispoziții. În plus, acestea stimulează digestia și pot ajută la menținerea nivelului scăzut de colesterol. Curmalele stimulează metabolismul, deoarece conțin o cantitate semnificativă de antioxidanți care protejează celulele împotriva radicalilor liberi, protejează inima și au proprietăți inflamatorii.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.6840615272522