Iunie 19, 2024
NextGENERATION Young Designers Competition 2024
Pe data de 22 iunie, Fashion Hub-ul ZIPHOUSE anunță evenimentul final din cadrul celei dea 7-a ediții a competiției destinate tinerilor talente din domeniul modei – NextGENERATION Young Designers Competition.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

NextGENERATION Young Designers Competition 2024 promite să aducă un suflu proaspăt în industria modei, subliniind angajamentul față de noua generație de creativi și inovațiile pe care aceștia le aduc în domeniu. Evenimentul, devenit deja o tradiție anuală, se desfășoară cu scopul de a celebra și de a susține tinerii designeri vestimentari care aduc energie și creativitate în lumea fashion.

NextGENERATION este o competiție pentru tinerii designeri vestimentari care are loc anual în Chișinău. Pe parcursul a 6 luni, creativii au avut oportunitatea unică de a fi ghidați de experți locali și internaționali în dezvoltarea propriei colecții capsulă, care va comunica interpretarea lor asupra lumii modei

18 tineri designeri vor prezenta în etapa finală lucrările în cadrul unui defileu de modă pe 22 iunie, la Artcor. Câștigătorii în cele două categorii, Ready-to-Wear și Art vor fi desemnați de un juriu internațional format din profesioniști cu renume din industria modei precum:

● Sara Maino Sozzani: Creative Director Fondazione Sozzani, International New Talent and Brands Ambassador;

● Polina Stepanova: Lecturer at POLIMODA. Fashion trend forecaster and visual artist;

● Ovidiu Buta: Stylist;

● Stella Arion: Multi-disciplinary artist, Art & Fashion Mentor, Image Consultant, Creative Director;

● Daria Golneva: Co-founder of the womenswear brand OK KINO; ● Veronica Nojac: Stylist, Costume Designer, Consultant;

Pentru câștigătorii din acest an, în ambele categorii, unul dintre premiile care îi așteaptă este oportunitatea de a participa în această toamnă la Moldovan Brands Runway. În plus, marele premiu din acest an include plecarea unui participant la un curs de scurtă durată de Fashion Business la POLIMODA

Competiția servește ca o punte între studiile academice și realitățile prezentărilor de modă, și ca o rampă de lansare pentru noile talente în moda locală.

Competiția NextGENERATION este deschisă studenților de la design vestimentar, designerilor tineri și independenți, celor care și-au deschis recent studiourile, dar și pasionaților de modă.

Scopul competiției este de a identifica, încuraja și promova talentele tinere locale, care au aspirații de creștere în designul vestimentar, precum și de a stimula parteneriatele și colaborările dintre designerii locali și alți actori din industrie prin implicarea lor în competiție.

Proiectul este dezvoltat de ZIPHOUSE Fashion Innovation Hub cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.68914890289307