Cu muzica compusă de Cleopatra Stratan și Robert Iosifescu, versurile scrise de Cleopatra Stratan, Mihaela Negruț, Robert Iosifescu și orchestrația realizată de Vlad Ciobanu și Edward Sanda, piesa "Știu că ți-e dor" este un nou pas în evoluția artistică a Cleopatrei, demonstrând încă o dată talentul său vocal și maturitatea muzicală.
Cleopatra Stratan a cucerit publicul cu muzica sa de la o vârstă foarte fragedă, iar din anul 2008 are propria ei păpușă. În anul 2009, Cleopatra a fost inclusă de site-ul oddee.com în topul copiilor minune, unde ocupă locul 4, scrie infomusic.ro
După mai multe single-uri de succes printre care și "Te las cu inima", "Pupă-mă", "Eu m-am pierdut", "La ușa mea", "Dragoste, vă rog" (alături de Edward Sanda) și "Cel puțin o veșnicie", au urmat "Vorba de tine", o baladă emoționantă despre iubire, dar și "În dreapta mea" și "Vremea de iubit" (alături de Edward Sanda). Recent, Cleopatra a lansat "Închide Ușa" (feat. Cristian Porcari), o călătorie muzicală ca un rollercoaster de emoții ce îți va rămâne întipărită în minte și în inimă de la prima ascultare.
"Cleopatra, dragă, tu ești vocea timpului trecut..copilăriei inocente, tinereții frumoase de demult...!!! Nu am cuvinte, ce îmi transmiți! ESTI MINUNATĂ! Mă faci sa plâng de fiecare dată!!!"
"Superbă piesa. Interpretare de exceptie. Bravo Cleo!"
"Foarte faină melodia ...versuri de vis,voce de aur, doar stimă!"
Acestea sunt doar câteva dintre comentariile fanilor, care au fost de-a dreptul cuceriți de noua melodie a Cleopatrei.