Actrița Vanessa Hudgens, în vârstă de 35 de ani, a devenit mamă pentru prima dată, conform presei americane. Vedeta este căsătorită cu jucătorul de baseball Cole Tucker din decembrie 2023. Cuplul a fost văzut ieșind din spitalul Santa Monica pe 3 iulie, dar Vanessa nu a dezvăluit încă data exactă a nașterii, sexul sau numele bebelușului. Coincidența face ca 3 iulie să fie și ziua de naștere a soțului ei.
Cu ocazia zilei de naștere a lui Cole, Vanessa Hudgens a postat un mesaj emoționant pe Instagram: „La mulți ani, bucata mea de rai. Faci lumea un loc mai bun doar fiind tu însuți”, a scris actrița.
Anunțul sarcinii a fost făcut într-un mod special, Vanessa dezvăluindu-și burtica pe covorul roșu la Premiile Oscar, unde a purtat o rochie lungă ce îi punea în evidență sarcina.
Vanessa Hudgens a devenit faimoasă după ce a interpretat-o pe Gabriella Montez în seria High School Musical (2006–2008). De asemenea, a lansat două albume muzicale: V (2006) și Identified (2008).
Actrița a avut o relație de opt ani cu Austin Butler, cunoscut pentru rolul său din filmul Elvis. În prezent, Austin este într-o relație cu Kaia Gerber, fiica lui Cindy Crawford. Vanessa și Austin s-au despărțit în 2020.