Octombrie 19, 2023
Scarlett Johansson, despre curajul Pamelei Anderson de a nu purta machiaj: „E important să vezi că respinge standardele de frumusețe”
Scarlett Johansson a fost inspirată de alegerea curajoasă a actriței Pamela Anderson de a participa la Săptămâna Modei de la Paris fără să poarte machiaj.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Într-un interviu pentru Popsugar, actrița a declarat că alegerea vedetei din „Baywatch” a fost extrem de inspirată.

„Cred că este cu totul diferit ca o femeie să aleagă să nu poarte machiaj când iese undeva, față de a merge la o prezentare de modă sau la un eveniment important. Este foarte diferit față de ceea ce am fost obișnuite”, a spus Johansson, în vârstă de 38 de ani, scrie peroz.ro

Pamela Anderson At Vivienne Westwood Fashion Show 

„Este un mesaj puternic pentru femei, indiferent că aleg să-i urmeze exemplul sau nu. Este un mesaj puternic să vezi femei care resping standardele de frumusețe impuse de societate”, a mai spus ea.

Jamie Lee Curtis, impresionat de curajul Pamelei Anderson

Jamie Lee Curtis, în vârstă de 64 de ani, a fost uimită complet de Pamela Anderson, care a decis să încalce standardele de frumusețe și să meargă fără machiaj la Săptămâna Modei de la Paris.

„Revoluția frumuseții naturale a început, e oficial. Pamela Anderson, în mijlocul unui eveniment care pune atât de multă presiune”, a scris Curtis în dreptul unei fotografii în cadrul căreia apare actrița din Baywatch.

De ce a renunțat Pamela Anderson la machiaj

Vedeta în vârstă de 56 de ani a dezvăluit între timp și adevăratul motiv din spatele acestui „act de curaj și rebeliune”, așa cum l-a numit câștigătoarea premiului Oscar de anul trecut, actrița Jamie Lee Curtis, care a felicitat-o pe Anderson pentru decizia luată. 

Pamela a explicat că perspectiva ei asupra frumuseții s-a schimbat după moartea make-up artistului Alexis Vogel, care a murit de cancer în 2019. „Alexis a fost cea mai bună. După dispariția sa am simțit că, fără ea, poate ar fi mai bine să nu mă mai machiez”.

Ulterior, a simțit această decizie ca fiind „eliberatoare, distractivă și puțin rebelă”.

„Pentru că am observat că existau toți acești oameni care făceau machiaje ce transformau total...practic am ales cumva să merg împotriva curentului și să fac opusul a ceea ce face toată lumea”.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.9148862361908