Aprilie 15, 2022
Julia Roberts, emoționată că gemenii ei merg în toamnă la facultate: Eu nu am fost atât de norocoasă
Julia Roberts trăiește o perioadă plină de emoții atât pe plan plan personal, cât și profesional. Gemenii săi vor pleca la facultate în toamnă, în timp ce ea se pregătește pentru „Gaslit”, cea mai nouă producție a sa , în care joacă alături de Sean Penn.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Într-un interviu acordat Extra, actrița de 54 de ani a mărturisit că este „amețită” și încă nu-i vine să creadă că Hazel și Finn, ambii în vârstă de 17 ani, vor merge la facultate, adăugând că ea nu a fost atât de „norocoasă” încât să aibă parte de această experiență. Julia a adăugat că este atât de palpitant să se bucure odată cu ei.

Julia Roberts are trei copii cu soțul său de 20 de ani, Danny Moder. În afară de gemeni, mai au un fiu de 14 ani, Henry Daniel.

Julia nu a urmat facultatea, deoarece a început să lucreze de la 18 ani. Marele ei succes a venit în 1988, cu filmul „Satisfaction”, alături de Liam Neeson

Actrița din Pretty Woman a povestit și că este fericită și îi place să trăiască în San Francisco, unde s-a mutat în urmă cu doi ani.

În 2020, Roberts și Moder au achiziționat o casă în stil victorian, veche de peste 100 de ani, în cartierul Presidio Heights,  pentru 8,3 milioane de dolari.

„Întotdeauna am simțit că trăiam în afara LA...”, a explicat ea. Roberts locuia în Malibu, pe litoral, și nu în inima orașului.

Cannes : Flag Day Red Carpet. 

 

„Cred că mutarea a fost grozavă. Cred că a te muta cu trei adolescenți în timpul unei pandemii nu este pentru cei slabi de inimă, dar am reușit și toată lumea pare ok, fericită”.

În ceea ce privește cariera ei, noua producție Gaslit o găsește în rolul Martha Mitchell, cea care a denunțat Watergate. Roberts joacă alături de Sean Penn, care îl interpretează pe soțul acesteia, procurorul general John Mitchell. Martha a fost prima persoană care a vorbit public despre Watergate. Dar oamenii s-au întors împotriva sa, spunând că este nebună.

Julia a povestit și o întâmplare amuzantă de la filmările cu Penn.

„Sean și cu mine filmam o scenă în care urma să ne sărutăm, el m-a cam dat jos de pe canapea și a sărit peste mine, nu se vede faza, dar eu râdeam atât de tare încât chestia asta, proteza, mi-a ieșit din gură... Asta în timp ce Sean încearcă să mă sărute. Si i-am zis: S-ar putea să ne omorâm unul pe altul la filmările astea”.

First look at upcoming new TV series "Gaslit" 

Ea a recunoscut pentru Extra că este prietenă cu Sean Penn de ani de zile, dar acesta este primul lor proiect împreună.

„Stelele nu s-au aliniat niciodată în acest fel... Dar s-au unit acum pentru asta”, a spus ea.

A fost o perioadă aglomerată pentru Roberts care a lucrat și la „Ticket To Paradise” cu George Clooney, în plus urmează filmările cu Ethan Hawke la „Leave The World Behind”.

„Gaslit” are premiera pe 24 aprilie.

Sursa: peroz.ro



citeste și
SQL exec time = 0.83563637733459