August 19, 2024
De ce nu e bine să te uiţi la TV sau să folosești telefonul cât timp mănânci
Obișnuiești să privești la televizor când mănânci sau să verifici ce mai e nou pe telefon în timpul mesei? Iată de ce nu e bine să te uiţi la TV sau să folosești telefonul cât timp mănânci.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Fie că alegi să citești o carte sau să te uiți pe social media, orice activitate de acest gen în timpul mesei nu ar trebui făcută. Iată cum te afectează dacă alegi să te uiți la televizor cât timp iei masa. De ce nu e bine să te uiţi la TV ori să foloseşti telefonul cât timp mănânci.

De ce nu e bine să te uiţi la TV cât timp mănânci

Multe persoane aleg să ia masa acompaniate de televizor, ziar, revistă, telefon sau orice alt instrument digital. Este unul dintre cele mai răspândite obiceiuri în întreaga lume care, din păcate, ne poate afecta pe termen lung, scrie libertateapentrufemei.ro

Specialiștii susțin că mâncatul trebuie să fie unul conștient, iar asta presupune atenția cuvenită pentru fiecare înghițitură de mâncare. În caz contrar, mâncatul des și pe repede înainte în fața televizorului ori a tabletei poate fi asociat cu obezitatea.

Orice activitate desfășurată extra în timp ce mănânci te poate împiedica să te concentrezi la preparatul din față, ba chiar te distrage. Astfel că, ajungi să consumi anumite alimente, dar nu în mod conștient. Nu te concentrezi asupra mesei și nu simți că ai mâncat atât cât organismul tău are nevoie, din contra, mănânci mai mult decât îți trebuie.

Mâncatul în fața televizorului sau cu ochii în telefon îți poate afecta și postura corpului. De cele mai multe ori, mâncatul pe canapea în fața televizorului nu impune o postură corectă, iar astfel pot apărea durerile de gât și de spate.

De ce nu e bine să folosești telefonul cât timp mănânci

Mâncarea nepotrivită are impact direct și asupra somnului, mai ales masa de seară, iar dacă aceasta este consumată și în fața dispozitivelor electronice, înainte de culcare, cu atât mai mult impactul va fi unul dăunător pentru odihnă.

Orice masă trebuie luată în liniște, așezat pe scaun, nu în picioare și nu în alte locuri. Mâncarea trebuie mestecată bine înainte de a fi înghițită, pentru a ajuta procesul de digestie.

De asemenea, pentru ca mesajul din stomac să ajungă la creier, până ca acesta să îi furnizeze că este plin, durează aproximativ 15 minute, așa că de atât timp ai nevoie pentru a sta liniștit la masă. Creierul este organul responsabil pentru senzația de foame și sațietate, așa că este nevoie să te concentrezi la masă, fără să faci orice altă activitate în același timp.

Așadar, respectă orele meselor din timpul zilei și nu căuta altă sursă de atenție pe durata acestora. Bucură-te de orice masă în mod conștient  pentru ca procesul de digestie să fie unul firesc, fără niciun discomfort.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.89149594306946