Februarie 12, 2024
Acordeonistul și dirijorul Mihai Amihalachioaie a murit la doar 62 de ani
Cunoscutul acordeonist, dirijor de muzică populară, simfonică și de operă Mihai Amihalachioaie, s-a stins din viață, în această noapte. Anunțul a fost făcut de Ministerul Culturii, pe 12 februarie. Maestrul în Artă avea doar 62 de ani.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

„Îmi este greu să vorbesc la trecut despre Mihai. Un om deosebit și un profesionist desăvârșit. Era unul dintre puținii folcloriști, care cunoaște bine ceea ce face. L-am invitat să facem echipă la Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, fiind angajat ca muzicolog cu o prețioasă experiență. Am reușit o colaborare de doar câteva luni. Nu, nu pot să cred…”, spune directoarea CNCPPCI, Silvia Zagoreanu, care a anunțat vestea tristă, transmite newsmaker.md

„Sincere condoleanțe tuturor celor îi plâng plecarea atât de devreme – prietenilor, familiei, colegilor, tuturor celor dragi. Va trăi prin profunzimea pieselor și a notelor pe care le-a lăsat, cu grijă, pe această lume….”, a scris Ministerul Culturii în comunicatul emis.

Mihai Amihalachioaie s-a născut la 23 februarie 1961, în satul Molnița, regiunea Cernăuți, Ucraina. Din anul 1998, el a activat în calitate de dirijor al Filarmonicii Naționale, al Orchestrei Naționale de Cameră, al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii din Chișinău și dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

În anul 1985 și-a început cariera muzicală în calitate de acordeonist și dirijor de muzica populară a Ansamblului „Busuioc Moldovenesc”. De-a lungul carierei sale, maestrul a colaborat mult cu Formația „Provincialii” din România. A efectuat turnee artistice peste hotarele țării, în România, Spania, Bulgaria, Germania, Franța, Italia, Marea Britanie ș. a.

În 2001, pentru întreaga sa activitate, a fost distins cu titlul onorific Maestru în Artă.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.78515362739563