Natalia Oreiro a făcut furori în lumea telenovelelor în urmă cu mai bine de două decenii. Actrița s-a reprofilat în 2008, atunci când a început să joace în filme și are o familie frumoasă. Este căsătorită de mai bine de 23 de ani și are un fiu.
Ieri, Natalia Oreiro a împlinit 47 de ani. Chiar dacă au trecut mai bine de două decenii de când a jucat în rolul lui Milagros din „Înger sălbatic”, se pare că vârsta este doar un număr pentru celebra actriță. Nu a fost ferită de momente dificile, asta pentru că pe când era doar un copil a aflat că suferă de o afecțiune neurologică care nu poate fi tratată. A fost diagnosticată cu misofonie, scrie spynews.ro
Chiar dacă face parte din lumea mondenă internațională, a preferat mereu să își țină familia departe de tot ce înseamnă showbiz. Natalia Oreiro și soțul ei s-au căsătorit în 2001 și au împreună un fiu, care a fost implicat în unele proiecte ale actriței.
Natalia Oreiro are un fiu pe nume Merlín Atahualpa, care pe când avea doi ani a fost implicat într-unul din proiectele mamei lui. Fiul actriței a fost protagonistului unei campanii UNICEF. A fost pentru prima dată, la acel moment, când Natalia Oreiro a apărut alături de fiul ei. Au mai urmat și alte evenimente mondene, la care a fost însoțită de copil și soț.
„Sunt norocoasă că fiul meu spune tot ce i se întâmplă. Deocamdată este un copil care își poate exprima clar emoțiile: dacă este fericit, dacă îl doare ceva, dacă îl deranjează ceva. Și este foarte respectuos”, declara Natalia Oreiro, în urmă cu ceva timp, pentru presa internațională.