Octombrie 21, 2020
Kim Kardashian a schimbat prefixul. Câți ani împlinește starleta
Frumoasa starletă va fi astăzi în centrul atenției. Nu că ar fi suferit de asta până acum. Ideea e că astăzi frumoasa brunetă împlinește 40 de ani. Cu această ocazie haideți să trecem în revistă ascensiunea celebrității sale.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Părinţi faimoşi

Da, Kim Kardashian a avut ”norocul” de a se naşte în familia potrivită. Poate nu ştiaţi, dar tatăl ei biologic a fost celebrul avocat Robert Kardashian, a căror conturi nu erau deloc modeste. Ulterior, în viaţa lui Kim a intrat un alt bărbat celebru. După divorţul mamei sale de tatăl biologic, Kris s-a căsătorit cu Bruce Jenner, despre care ştim că a fost un atlet olimpic, înainte de transformarea în „Caitlyn Jenner”. Aşadar, Kim a avut dintotdeauna un anumit statul social.

Prietenie cu Paris Hilton

Prin adolescenţă, Kim a făcut cunoştinţă cu Paris Hilton, care a şi ”angajat-o” pe un post de asistentă personală. Însă, între cele două a fost mai mult de o relaţie „şef-angajat”. În scurt timp, cele două s-au împrietenit, iar Kim a ajuns să meargă în toate cluburile exclusiviste în care mergea şi moştenitoarea imperiului Hilton. Uşor, uşor, prietenii lui Paris au devenit prietenii lui Kim. La un moment dat, probabil când Kim şi-a dat seama că poate fi chiar ea în lumina reflectoarelor, relaţia dintre cele două a devenit tensionată şi ulterior s-a rupt.

Totuşi, în acelaşi timp, Kim (19) a bifat o relaţie şi cu producătorul muzical Damon Thomas, care pe la acea vreme era căsătorit. Divorţul acestuia din urmă, la vreo trei ani distanţă de această aventură, a creat destulă agitaţie în presă, aducând-o din nou pe Kim Kardashian pe primele pagini ale ziarelor de scandal.

Iubit faimos

În 2007, Kim Kardashian deja cucerea „noi teritorii”. Iar relaţia cu Ray J a adus-o pe Kim exact unde îşi dorea: în centrul atenţiei. Faptul că acel sex-tape a ajuns în presă a fost într-adevăr un avantaj pentru Kim, în ciuda faptului că starleta şi-ar dori acum ca acel video să nu mai existe. La acea vreme, Kim a dat în judecată publicaţia care a făcut public video-ul, însă a renunţat la proces pentru suma de 5 milioane de dolari. 

Reality-show care să-i poarte numele

Iar de aici, totul a decurs natural. În octombrie 2007, Kim şi familia sa au semnat contractul unui reality show care le purta numele: ”Keeping up with the Kardashians”. La începutul lunii septebrie, producătorii showului au anunțat încheierea proiectului. 

În același timp, în 2008, Kim a reuşit să apară chiar şi-ntr-un film, ”Disaster Movie, care s-a dovedit a fi precum numele: ”un dezastru”, iar Kim nu a primit recenzii prea bune pentru rolul său.

În acelaşi an, Kim a concurat şi-n emisiunea ”Dansează printre stele”. Din păcate pentru ea, talentul pentru dans n-a ieşit la iveală prea mult şi i-a adus o eliminare în al treilea episod al acelui sezon.

Între timp Kim n-a renunţat la gândul să devină actriţă şi a mai bifat o apariţie într-un film. De data aceasta, starleta a apărut în ”How i met your mother”, unde nu a reuşit, din nou, să se impună.

De aici încolo au urmat şedinţe foto incendiare, reclame, invitaţii în emisiuni celebre, chiar şi o statue în muzeul de ceară ”Madame Tussauds”. 

Divorț după 72 de zile de la nuntă 

În august 2011, a decis că este timpul să bifeze şi o căsnicie, aşa că i-a spus ”da” jucătorului NBA Kris Humphries după o relaţie de un an şi jumătate. Doar 72 de zile i-a luat lui Kim să-şi dea seama că soţul său nu este bărbatul pe care şi-l doreşte alături tot restul vieţii. Divorţul a fost, desigur, precum nunta: ”cu surle şi trâmbiţe”. 

Acum Kim Kardashian își trăiește prezentul cu rapperul Kenye West. Cei doi sunt căsătoriți din 2014 și au împreună patru copii. 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.74375009536743