Februarie 19, 2021
Demi Lovato are sechele pe creier. A vorbit despre trecutul controversat
Trecutul lui Demi Lovato este unul cât se poate de controversat. Puțini știu cu ce s-a ocupat artista atunci când nu era pe scenă. Adevărul a fost scos la iveală chiar de ea, într-un documentarul "Dancing With The Devil", care a apărea luna viitoare.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Demi Lovato a vorbit deschis despre urmările supradozei de heroină, din cauza căreia ar fi putut să moară.  

"Am avut trei accidente vasculare cerebrale. Am suferit un infarct. Doctorii mi-au spus că nu mai aveam de trăit decât 10 minute!", a declarat Lovato pentru documentarul realizat în patru părÅ£i. Totul s-a întâmplat în 2018. Am mai multe vieÅ£i, precum pisica mea. Acum am ajuns la a noua viaţă. Åži sunt pregătită să mă întorc la ceea ce îmi place, de fapt - adică să fac muzică. Am rămas cu leziuni pe creier. Și încă mă confrunt cu efectele acelei supradoze. Nu mai ÅŸofez, pentru că uneori am pete în faÅ£a ochilor, care îmi îngreunează vederea. Iar multă vreme mi-a fost greu să citesc. A fost o victorie când am reuÅŸit, în sfârÅŸit, să citesc. Aceste urmări îmi amintesc mereu ce se poate întâmpla dacă mă mai întorc în acel loc întunecat. Am depăşit atunci o limită pe care nu o mai depăşisem."

În documentar vor apărea ÅŸi prieteni celebri de-ai artistei, precum Elton John ÅŸi Christina Aguilera, care vorbesc despre lupta lui Demi cu demonii.

Documentarul  "Dancing With The Devil" va fi disponibil pe YouTube de pe 23 martie. 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.86542367935181