Iunie 02, 2022
Un vin din Republica Moldova, desemnat cel mai bun vin roșu din lume
Concours Mondial de Bruxelles a anunțat astăzi rezultatele sesiunii „Roșu & Alb” din 2022. În perioada 19-21 mai, cea mai prestigioasă competiție din lume a adunat experți din industria vinului pentru a degusta peste 7.300 de vinuri, provenind din circa 40 de state.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Printre câștigătorii competiției sunt vinuri de pe șase continente și 35 de state Cu 2 mari medalii de aur, 20 de aur și 31 — de argint, Republica Moldova ocupă locul 9 la numărul de premii, transmite presa de la Chișinău.

Fautor Negre 2017 din R. Moldova a primit cel mai mare punctaj al juriului la categoria vin roșu, dintr-un total de 5 084 de vinuri roșii din întreaga lume. Negre este un cupaj roșu din 2 soiuri autohtone — Feteasca Neagră și Rara Neagră — maturat 12 luni în butoi de stejar.

Cu 53 de premii, în total, Republica Moldova este lider în Europa de Est, urmată de Cehia (43), Bulgaria (38) și România (36). În total, 12 state est-europene au primit medalii la competiția din acest an, confirmând calitatea tot mai mare a vinurilor din această regiune a lumii.

Printre națiuni, Franța a adunat cel mai mare număr de medalii (445), în special pentru vinurile din Bordeaux și Languedoc-Roussillon. Spania ocupă locul al doilea în clasament, cu 433 de medalii, în special cu vinăriile din Castilla y Leon și Rioja. Țara gazdă Italia este a treia în rating, cu 351 de medalii. Cele mai premiate regiuni ale Italiei sunt Sicilia, Toscana și Puglia. Portugalia ocupă locul patru cu 296 de medalii, urmată de China cu 141.

Din punct de vedere al prețului, marile medalii de aur au fost acordate în medie vinurilor din categoria de prețuri 12,5 – 35 de euro, la producător. Medaliații cu aur aveau de obicei prețuri cuprinse între 5 și 12,5 euro. Un studiu intern al Concours Mondial de Bruxelles arată că o medalie a acestei competiții poate crește acest preț cu până la 15%.

Toate vinurile au fost degustate de experți internaționali în domeniul vinului, reprezentând 45 de naționalități. Procesul riguros de evaluare se bazează pe un model conceput de OIV și Uniunea Internațională a Oenologilor. Medaliile sunt oferite la mai puțin de 30% din vinurile înscrise.

Următoarea sesiune „Alb & Roșu” a Concours Mondial de Bruxelles va avea loc în perioada 12-14 mai 2023, în Istria, Croația, unde competiția își va sărbători cea de-a 30-a ediție.

Sursa - infoprut.ro



citeste și
SQL exec time = 0.62472748756409