TRANS-OIL GROUP & Casa Irina: parteneriatul care dă aripi copiilor din mediul rural Într-un sat mic din nord, în Ruseni, raionul Edineț, acolo unde drumurile par uneori prea înguste pentru visuri mari, a apărut un loc care schimbă destinul copiilor, nu prin miracole, ci prin oameni. Centrul comunitar „Casa Irina”, fondat în martie 2024 de Irina Rusanovschi, administratoarea AO CICD PHOENIX, în parteneriat cu Moldova World Children’s Fund din Carolina de Nord, a apărut dintr-o convingere simplă: că talentul poate crește oriunde, dacă este văzut, încurajat și sprijinit.

„Casa Irina” este, pentru copiii din comunitate, locul în care se întâmplă revelația: cineva crede în mine.
Aici, orele de engleză alternează cu antrenamente de lupte libere, dansul cu muzica, iar atelierele de creație devin refugiu, motivație și uneori prim pas spre o carieră.

TRANS-OIL GROUP este, de la fondare și până astăzi, principalul și singurul partener al centrului. Datorită implicării TRANS-OIL GROUP, activitățile centrului au astăzi continuitate, stabilitate și profesori bine pregătiți. Copiii pot participa la concursuri, pot studia cu specialiști și pot descoperi domenii la care altfel nu ar fi avut acces.
Grație implicării TRANS-OIL GROUP, copiii au acces la:



„Fără ajutorul TRANS-OIL GROUP, multe dintre aceste programe nu ar fi fost posibile”, subliniază fondatoarea, Irina Rusanovschi.
Deși aflat la început de drum, centrul a reușit să formeze deja mici campioni. Programul de lupte libere, unul dintre pilonii activității „Casa Irina”, a demonstrat rezultate impresionante la Turneul Raional „Cupa Centrului de Tineret Edineț”, unde copiii au obținut locuri de frunte.
Fondatoarea centrului, Irina Rusanovschi, descrie cu mândrie reușitele copiilor: „Astăzi sunt extrem de mândră de copiii, care au participat cu mult curaj, disciplină și pasiune la Cupa Centrului de Tineret Edineț. Ei au demonstrat că, atunci când sunt încurajați și antrenați, pot descoperi în ei talente extraordinare și pot ajunge adevărați campioni.”

Pentru un centru atât de tânăr, aceste reușite dovedesc că sprijinul, oferit la momentul potrivit, poate schimba traiectoria unei comunități întregi. Iar copiii învață cea mai importantă lecție: nu sunt singuri pe drumul lor.

Cultură, artă și încredere în sine
Nu doar sportul a prins rădăcini aici. Lecțiile de muzică, dans, limba engleză și atelierele de creație au deschis copiilor o lume nouă, în care pot experimenta, se pot exprima și pot visa fără bariere.
Cu ajutorul TRANS-OIL GROUP, tinerii talentați au putut să participe la competiții artistice, iar anul acesta o elevă a centrului s-a remarcat la Festivalul Internațional „Constelația Talentelor”, unde a obținut un loc de frunte la secțiunea vocală.

“Copiii noștri pot străluci — când au în spate oameni care cred în ei!” mărturisește Irina.

La „Casa Irina”, fiecare zi aduce cu ea un copil care învață să creadă mai mult în el, un talent care prinde contur, o poveste care începe altfel decât ai fi crezut pentru un sat mic din nordul Moldovei. Iar atunci când o comunitate își găsește sprijin în oameni și companii care aleg să fie aproape, rezultatele devin vizibile în succesele acestor copii. TRANS-OIL GROUP susține visurile, curajul și începuturile copiilor de astăzi. Pentru că anume ei sunt viitorul de mâine. Iar viitorul se clădește cu fiecare copil căruia îi spui, măcar o dată în viață, „Eu cred în tine.”
