Septembrie 25, 2019
TOP 8 bunicuțe celebre și atrăgătoare de la noi din țară!
În ultima sâmbătă a lunii septembrie, anual în Republica Moldova este sărbătorită Ziua Bunicii. Această sărbătoare a fost instituită pe 12 septembrie 2007. Deja de 12 ani, această zi importantă este sărbătorită la noi în țară. Peste doar două zile, vom felicita din suflet toate bunicuțele din Moldova. Până atunci însă, haideți să ne-amintim care sunt cele mai atrăgătoare bunicuțe celebre din Moldova.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Actrița de la Hollywood, Audrey Hepburn, a spus cândva o frază care a devenit celebră - „Frumusețea unei femei doar crește odată cu trecerea anilor.” Această frază este atât de veridică! În topul pe care vi-l prezentăm, veți vedea femei trecute de patruzeci de ani, care totuși, au reușit să rămână la fel de tinere, frumoase și atrăgătoare ca și-n anii tinereții. Emană atâta energie, atâta dor de viață, încât îți vine greu să crezi că ele au reușit deja să devină bunici. Multe dintre ele au câțiva nepoți, iar acest lucru din contra le motivează să-și păstreze spiritul adolescentin pe tot parcursul vieții. 

 

Anastasia Lazariuc s-a născut la 6 iulie 1953. În această vară, renumita cântăreață originară din satul Băcioi, a împlinit vârsta de 66 de ani. Totuși, artista rămâne să fie la fel de rafinată, elegantă și frumoasă ca în anii ce-au trecut. Cântăreața a devenit bunică la vârsta de 40 de ani. Acum, Anastasia Lazariuc are deja patru nepoței. 

 

 

În această primăvară, Irina Bivol a împlinit 50 de ani. Artista autohtonă s-a născut în prima zi a lunii martie. La finele anului 2015, interpreta a devenit bunicuță. Fiica interpretei, Cătălina, a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Irina Bivol este o bunicuță sexy a estradei noastre. 

 

În anul 2013, interpreta Lenuța Burghilă a devenit pentru cea dintâia oară bunică. Fiica ei a născut o fetiță. Pe atunci, cântăreața autohtonă avea 46 de ani. Anii au trecut iar Lenuța Burghilă a reușit să devină bunicuță încă de două ori. Toamna trecută, fiul interpretei a devenit tătic. Sărbătoare mare în familia cântăreței. De-acum, Lenuța Burghilă este... de trei ori bunică!

 

Tanti Ludmila arată ca o adevărată păpușică! Ea știe că vârsta este doar un număr, de aceea, interpreta încearcă să trăiască activ, iar acest lucru îi reușește de minune! Mama interpretului Dan Balan și al Sandei Balan, a ajuns să fie bunicuță în vara anului 2013. Primul nepot al Ludmilei Balan a fost un băiețel, pe numele Cristi. Interpreta și prezentatoare TV are în prezent 61 de ani și și-ar fi dorit să aibă un nepoțel sau o nepoțică și de la fiul mai mare, Dan Bălan. 

 

 

Iraida Gorea este moldoveanca care a obținut la începutul anului curent, titlul de Cea mai sexy bunicuță din lume! Aceasta a participat la un prestigios concurs de frumusețe din Bulgaria, „Grandma World 2019”. Iraida Gorea a transformat locuința sa din satul Ulmu într-un adăpost improvizat pentru 30 de câini și opt pisici. Frumoasa bunică a avut o viață grea și plină de surprize mai puțin plăcute, însă de fiecare dată a reușit să facă față provocărilor, devenind o adevărată învingătoare în lupta cu propria sa soartă. 

 

Interpreta de muzică ușoară, Janet Erhan a împlinit în octombrie 2018 o vârstă frumoasă - 46 de ani. Pe-atunci, cântăreața nici nu bănuia că fiica ei, Daniela Culev îi va dărui un nepoțel. Ce-i drept, Janet devenise pentru prima oară bunică în ianuarie 2017. Primul nepot al interpretei poartă numele Marius. Băiatul a crescut deja măricel, acesta, în doar câteva luni va împlini trei anișori. Fiica Janetei Erhan, a mai adus pe lume un odoraș, pe 16 august curent. Daniela Culev și-a numit prunca - Leila. Astfel, Janet Erhan este o super bunicuță cu doi nepoței adorabili. 

 

 

Cântăreața Anișoara Puică este adorată de-o țară întreagă. Ea cântă și-i încântă pe toți, nu numai cu vocea splendidă, dar și cu frumusețea sa naturală. În toamna anului trecut, interpreta a devenit bunică. Fiul său, Radu împreună cu soția sa Maria, au devenit părinți de fetiță. În toamna în care a ajuns să-și vadă primul nepoțel, Anișoara Puică a împlinit 51 ani. 

 

Maria Iliuț este interpretă de muzică populară. Cântăreața s-a născut pe 23 februarie 1955. Maria Iliuț are un singur fecior pe care l-a numit Marin, iar în anul 2012, artista a devenit bunică. Feciorul interpretei, împreună cu soția acestuia, au adus pe lume o fetiță, care a fost botezată Măriuca. Fetița este deja mare și-i calcă pe urme bunicii sale, atât la chip cât și la suflet. Micuța este îndrăgostită de muzica folclorică. 

Realizat de: Victoria Kirilov



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.8842771053314