Iulie 31, 2026
TOP 3 întrebări importante despre obezitatea la copii și adolescenți

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

ANDRIAN CHIRIAC, Endocrinolog, endocrinolog-pediatru

CÂND „POFTA BUNĂ” DEVINE SEMNAL DE ALARMĂ LA COPII?

„Excesul ponderal apare treptat”, spune medicul endocrinolog Andrian Chiriac, iar de multe ori, acesta devine vizibil abia când începe deja să afecteze somnul, nivelul de energie, pielea, dispoziția și, uneori, chiar și rezultatele analizelor.

Primele semne pe care merită să le luați în serios (nu doar „e un copil”)

Nu există un singur semn care să „pună diagnosticul” de la distanță, însă există indicii care apar frecvent și care merită discutate cu un specialist. Endocrinologul spune că părinții ar trebui să fie atenți, printre altele, când copilul:

• obosește mai repede decât colegii săi, transpiră excesiv sau are tulburări de somn;

• sforăie noaptea, doarme agitat sau este somnolent în timpul zilei;

• are o senzație exagerată de foame sau o dorință constantă de gustări dulci.

Cea mai mare greșeală: transformarea alimentației într-o luptă zilnică

Dacă există un lucru pe care endocrinologul îl observă constant, acesta este modul în care este abordată problema: conflicte la masă, control prin presiune și interdicții care generează rezistență.

„Cea mai mare greșeală este transformarea alimentației într-un câmp de luptă. Copiii reacționează foarte sensibil la critică și la restricțiile dure. Dar schimbările funcționează mult mai bine atunci când întreaga familie se implică: mese regulate, mai puține băuturi dulci în casă, mai multă mișcare făcută împreună și limitarea timpului petrecut la telefon sau tabletă. Iar folosirea mâncării ca recompensă ori pedeapsă este un drum care, în loc să ajute, complică relația copilului cu alimentația”, spune medicul.

„Obiectivul nu este dieta”, insistă endocrinologul. „Obiectivul este construirea unor obiceiuri sănătoase și sustenabile pentru întreaga familie.”

Cum arată un meniu echilibrat (fără perfecțiune și fără interdicții absolute)

Pentru un copil cu exces ponderal, endocrinologul recomandă un meniu echilibrat, axat pe calitate și consecvență, nu pe interdicții drastice. În principiu, spune medicul, un regim alimentar sănătos ar trebui să includă proteine de calitate (carne, brânzeturi, ouă, pește, leguminoase), legume consumate zilnic, fructe în cantități moderate, cereale integrale și un aport suficient de lichide.

Ca exemplu orientativ, medicul oferă câteva variante simple: la micul dejun – ouă, iaurt natural sau brânză cu legume; la prânz – supă și carne slabă cu garnitură de legume; iar la cină – o masă mai ușoară, fără exces de carbohidrați rapizi. Gustările pot include fructe, nuci sau iaurt simplu. În timp, reducerea consumului de băuturi carbogazoase, fast-food și produse ultraprocesate poate face o diferență semnificativă.

„Nu vorbim despre interdicții absolute, ci despre echilibru și consecvență”, subliniază endocrinologul.

CE E REAL ȘI CE NU DESPRE INJECȚIILE PENTRU SLĂBIT (ȘI DE CE NU SUNT „PRIMA LINIE”)?

„Aceste medicamente, mai ales în cazul copiilor, nu reprezintă niciodată un tratament de primă linie, iar utilizarea lor este amânată cât mai mult posibil. Ele pot ajuta în anumite situații, prin reducerea apetitului și îmbunătățirea controlului metabolic, însă rezultatele bune apar doar atunci când sunt asociate cu schimbări reale ale stilului de viață. Dacă obiceiurile rămân aceleași, efectul este limitat și, de multe ori, temporar sau chiar poate lipsi. Există criterii clare, iar unele medicamente sunt aprobate doar pentru anumite categorii de vârstă. În plus, anumite afecțiuni pot contraindica tratamentul. De aceea, decizia trebuie luată exclusiv împreună cu medicul specialist”, a subliniat endocrinologul Andrian Chiriac.

Efecte neplăcute: ce trebuie să urmărească familia și când situația devine urgentă

Cele mai frecvente reacții adverse sunt cele digestive: greață, disconfort abdominal, uneori vărsături sau diaree. În majoritatea cazurilor, acestea sunt ușoare și tranzitorii. Totuși, endocrinologul subliniază că părinții trebuie să contacteze imediat medicul dacă apar dureri abdominale severe, vărsături persistente, deshidratare sau o înrăutățire a stării generale.

Pe durata tratamentului, medicul monitorizează nu doar greutatea copilului, ci și starea sa generală: tensiunea arterială, ritmul de creștere, analizele metabolice, toleranța la tratament și eventualele reacții adverse. „Scopul nu este doar scăderea în greutate, ci și îmbunătățirea stării de sănătate a copilului pe termen lung”, subliniază endocrinologul.

CÂND OBEZITATEA POATE AVEA CAUZE ENDOCRINE?

Există situații în care excesul de greutate nu poate fi explicat doar prin stilul de viață. Endocrinologul descrie câteva semne care ar trebui să-i facă pe părinți să ia în calcul o posibilă cauză endocrină.

De exemplu, atunci când copilul:

• ia rapid în greutate, dar crește puțin în înălțime;

• are întârzieri în dezvoltare sau o pubertate precoce;

• prezintă oboseală excesivă ori constipație persistentă;

• are și alte simptome generale care nu pot fi explicate prin alte cauze.

Unele sindroame genetice pot influența metabolismul și apetitul, iar medicul insistă asupra unui aspect important: „În cadrul consultației, endocrinologul analizează foarte atent istoricul copilului, ritmul de creștere, dezvoltarea pubertară, distribuția țesutului adipos și semnele clinice asociate”.

În Republica Moldova, aproximativ fiecare al patrulea copil este supraponderal, iar unul din zece suferă de obezitate, tendința fiind în continuă creștere, inclusiv în rândul copiilor de vârste mici.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.63181924819946