Iunie 16, 2025
Sportivii moldoveni au câștigat 18 medalii la campionatul mondial de haltere de la Milano

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Sportivii moldoveni au câștigat 18 medalii la Campionatul Mondial de Kettlebell (haltere mici), care a avut loc la Milano, Italia.

Cel mai bun rezultat a fost înregistrat, la categoria seniori, de Mihail Muntean, care a obținut medalia de aur la proba de ciclu lung clasic și lung de 30 minute, transmite ipn.md.

Tot la categoria seniori, sportivul Nicolai Frangu a obținut medalia de argint, la proba biatlon.

Halterofilii Ștefan Roșca, Mihail Țurcan, Andrei Valentir și Sergiu Borș au devenit campioni la categoria para kettlebell, iar Igor Bouroș, Valeriu Buruian și Oleg Raileanu – vicecampioni.

La categoria masters, Mihail Suprovici a câștigat două medalii de aur la probele biatlon și la aruncat, iar Nicolae Bîrliba a luat argintul la proba smuls. La categoria juniori, Iurie Donighevici s-a situat pe locul I la proba smuls și pe locul II la aruncat, iar Denis Cojocaru a cucerit medalia de bronz la aruncat.

Cel mai tânăr reprezentant care a urcat pe podium la mondialele de kettlebell a fost Alexandru Zibrițchi, care a obținut aurul la categoria de juniori (14-15 ani), la proba smuls, și argint la proba ciclul lung de 30 de minute.

La Campionatul Mondial de Kettlebell au participat peste 700 de sportivi din 33 de țări.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.57804393768311