Modelul de acasă
Se poate întâmpla ca tu nici măcar să nu realizezi că ceva nu este în regulă. Acasă, în copilărie, adolescență, nu ai văzut niciun exemplu de reglare a emoțiilor. Mama sau tata, poate ambii, dădeau frâu liber furiei, iar certurile erau la ordinea zilei. Așadar țipetele reprezentau ceva firesc, normal, în familia voastră. Un exemplu pe care l-ai preluat la maturitate punând în act scenariul deja cunoscut, scrie elle.ro.
Lipsa de limite
Ai fost un copil foarte dorit și iubit, răsfățat. Nu ți s-au impus limite, iar tu ai învățat că țipând obții ceea ce dorești. Pentru că ceilalți s-au simțit presați sau vinovați, nu suportau să te vadă în disconfort sau se temeau extrem de tare să nu te rănească.
Ventilezi
Ai un moment greu, ți s-a întâmplat ceva neplăcut și țipând este modalitatea ta de a scoate la suprafață toate emoțiile negative. Este modul în care te descarci, elimini presiunea. Așa încerci să faci față, desigur o alegere inconștientă.
Te aperi
Te simți atacată, amenințată. Mintea ta își spune că celălalt încearcă să îți facă rău și e necesar să iei atitudine. Nu înseamnă că ceea ce spune mintea este și ceea ce se întâmplă în realitate. Ci doar o interpretare care te determină să ai o atitudine agresivă verbal, poate chiar și fizic.
Pur și simplu ești bucuroasă…
… și nu poți să îți gestionezi emoțiile pozitive care explodează. Așadar nu există numai țipete de furie, ci și țipete de fericire. Îți mai amintești cum ai reacționat când ai aflat că ai intrat la liceu sau facultate? Când ai obținut job-ul acela pe care ți-l doreai enorm sau partenerul ți-a făcut o surpriză la care nu visai niciodată să se materializeze?
Vrei să domini
Te simți mică, insignifiantă, fără valoare. Și te gonflezi pentru a apăra partea ta vulnerabilă și a transmite în exterior mesajul lui cât de grozavă ești. Iar ca un păun care își etalează coada te poți trezi că în discursul tău… țipi. Aceeași reacție și când simți că pierzi controlul, devii anxioasă, iar țipând ai iluzia că ai preluat sau încercat să preiei din nou puterea.