- Se spune că este bine să mănânci mere în Ajunul Crăciunului, pentru a fi sănătos anul care vine.
- Tot în Ajunul Crăciunului nu se dă nimic din casă şi nici nu se împrumută, pentru că se consideră că se alungă norocul din casă.
- Pentru a atrage belşugul, se pune de Crăciun pleavă de grâu sub faţa de masă.
- În Ajunul Crăciunului, nu lăsa pe nimeni să îţi închidă uşa, pentru că îţi poate alunga norocul din casă.
- Nu purta pantofi noi de Crăciun, pentru că se spune că atrag ghinionul.
- În zilele de Crăciun nu se spală, nu se face curăţenie şi nu se coase. Dacă munceşti îţi vei alunga norocul din casă. Dacă dai cu mătura a doua zi de Crăciun, du gunoiul la pomi, ca să-i ajute să fie roditori.
- Este bine să faci măcar un cadou de Crăciun, pentru a avea un an îmbelşugat.
- Se spune că de Crăciun nu este bine să te baţi nici măcar în glumă cu cineva, pentru că poţi face bube peste an.
- Sunt semne de noroc dacă răstorni acum cutia cu chibrituri, dacă verşi vin pe masă sau dacă îţi ţiuie urechile.
- Fetele care nu şi-au găsit alesul îl pot visa după ce s-au spălat în noaptea de Ajun. Este nevoie să ascunzi sub pernă un pieptene pe care l-ai uns cu usturoi. Înainte să te culci, bate perna pentru a nu avea o scorpie de soacră şi pentru ca sortitul să te peţească mai repede. Ia trei frunze sfinţite şi înţeapă-le cu iniţialele a trei dintre admiratori. În noaptea de Ajun pune-le sub pernă şi se spune că persoana cu care îţi vei lega destinul îţi va apărea în vis. De Crăciun poartă lenjerie roşie, nouă, ca să te iubească şi îndrăgească.
- Dacă ai împrumutat lucruri, este bine să le recuperezi în Ajunul Crăciunului, pentru a nu avea pierderi în anul ce urmează.