Ianuarie 11, 2021
„Sex and the City” revine pe micile ecrane. Când va fi premiera
Săptămâna începe cu vești bune, mai ales pentru cinefili. Realizatorii „Sex and the City” anunță un nou sezon. În următoarele 10 episoade vom urmări prietenia celor trei eroine şi vieţile lor amoroase, când acestea au ajuns la vârsta de cincizeci de ani. Da, trei, pentru că cea de-a patra nu apare în noua distribuție.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Se pare că din noul sezon nu va face parte și Kim Cattrall, interpreta personajului Samantha Jones, ea nefiind menționată în comunicatul transmis de HBO, conform The Guardian, citează spotmedia.ro. 

În schimb, vom avea din nou parte de aventurile lui Carrie Bradshaw (Sarah Jessica Parker), iar Cynthia Nixon şi Kristin Davis revin în rolurile avocatei Miranda Hobbes şi al dealerului de artă Charlotte York.

Noul sezon se va numi „And Just Like That”. Data lansării încă nu se știe. Presa străină menționează că primele scene urmează să fie filmate la sfârşitul primăverii la New York. 

Sarah Jessica Parker, care co-produce serialul alături de Cynthia Nixon, Kristin Davis şi Michael Patrick King, a postat un trailer al sezonului pe contul ei de Instagram.

Scurtul filmuleţ este un montaj de imagini din New York şi de pe ecranul computerului lui Carrie Bradshaw pe care se pot vedea cuvintele "And Just Like That..." şi "The story continues....". Vocea actriţei însoţeşte aceste imagini.

”Sex and the City” a avut șase sezoane, câștigând șapte premii Emmy și opt premii Globul de Aur.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.54151797294617