Aprilie 18, 2018
Richard Gere s-a căsătorit. Află când actorul va sărbători evenimentul
Sex simbolul anilor '90, Richard Gere și-a oficializat relația cu Alejandra Silva.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Unul din cei mai râvniți actori de la Hollywood, Richard Gere s-a căsătorit cu Alejandra Silva. Actorul în vârstă de 68 de ani a cerut-o în căsătorie pe Alejandra acum câteva luni. Cei doi sunt împreună din anul 2014. Alejandra Silva are doar 35 de ani, și este de origine spaniolă. Încă de la începutul lunii aprilie, cuplul și-a oficializat relația, au ales însă, să țină această informație departe de ochii lumii. Totuși, cei doi au anunțat că petrecerea în cinstea acestui eveniment o vor face pe șase mai, în casa celebrului actor. La eveniment vor participa cei mai apropiați prieteni a celor doi. 

 

 

Amintim că, Richard a mai fost căsătorit, și nu o singură dată. Prima lui soție a fost celebrul model Cindy Crawford, cu care s-au căsătorit în anul 1991. Cei doi au fost împreună timp de patru ani, și s-au despărțit din cauza diferenței majore de vârstă, care împiedica ca relația lor să prospere.

Mai târziu, el s-a căsătorit cu Carey Lowell. Ei au fost împreună oficial timp de 14 ani. Ei au împreună un fiu pe numele Homer. S-au despărțit oficial în anul 2016, când deja era în relație cu actuala lui soție. 

 

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.72239446640015