August 11, 2020
Regina Elizabeta a II-a, pasionată de perle încă din tinerețe
Regina Elizabeta a II-a, în vârstă de 94 de ani, a știut întotdeauna să cucerească prin aparițiile sale elegante. Bijuteriile din perle sunt accesoriile de nelipsit, iar aceste detaliu sigur n-a fost scăpat din vedere de nimeni. Pasiunea pentru ele poate fi explicată.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

După cum a explicat autoarea cărții „The Queen’s Jewels”, Leslie Field, tradiția de a purta perle de către regine datează de mai bine de o mie de ani. „Erau foarte rare, frumoase si stralucitoare, iar cu cat le porti mai mult, cu atat stralucesc mai bine”, a subliniat Field pentru revista People, citată de andreearaicu.ro.

Ea a mai adăugat că suverana este pur și simplu îndrăgostită de aceste pietre prețioase și că i-ar plăcea să le poarte mereu, așa cum făceau mama și bunica ei. Totuși, ține cont de evenimentele la care participă și alege cu grijă cu ce să-și împodobească gâtul sau ce cercei să-și pună. 

 

Primul colier de perle l-a primit de la bunicul său, Regele George al V-lea, în 1935. Este vorba despre un șirag în trei rânduri, care a devenit feblețea reginei. Un alt colier, în două rânduri, l-a purtat atunci când a anunțat logodna cu Prințul Phillip, apoi la aniversarea sa de 48 de ani. Alt colier, cu doar un șirag de perle și încuietoare de diamant și l-a pus în ziua când a preluat tronul, în 1952. Cu el apare la evenimente speciale, precum în timpul discursurilor televizate, când se adresează poporului. A fost observată cu el la întâlnirea virtuală cu membrii Forțelor Armate din această primăvară și, mai recent, la ceremonia de nuntă a Prințesei Beatrice. 

De-a lungul anilor, am observat că și alte doamne ale Casei Regale britanice purtând perle. Cele mai memorabile apariții sunt, cu siguranță, ale Prințesei Diana, ale Ducesei de Cambridge sau soția prințului Charles, Camilla sau Meghan Markle, soția Prințului Harry, în perioada când dețineau calitățile de membri importanți ai Casei Regale. 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.55170679092407