Octombrie 05, 2022
Premiera națională a filmului CARBON a avut loc la Palatul Național
La Palatul Național ”Nicolae Sulac” a avut loc ieri seară premiera națională a filmului CARBON, în regia lui Ion Borș. Acesta a fost proiectat pe cel mai mare ecran de cinema instalat vreodată în R. Moldova - de aproximativ 90 de metri pătrați. Special pentru acest eveniment, sala Palatului Național a fost transformată în una de proiecție, informează MOLDPRES.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

La eveniment a participat Președintele Parlamentului R. Moldova, Igor Grosu, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, actorii din film, echipa de producție, oameni de cultură și artă. Printre cei prezenți la eveniment a fost și actorul român Ion Vântu, care a interpretat unul dintre rolurile principale din această peliculă.

„După patru ani de muncă încă nu-mi vine a crede că azi e ziua cea mare: premieră! Am un amestec de emoții ciudate, publicul de acasă este foarte important pentru mine. E publicul care te înțelege cel mai bine și, totodată, e publicul care te poate judeca cel mai aspru. Noi ne-am propus să facem un film onest și sincer. Ne-am dorit un feedback la fel de sincer, indiferent de opiniile și dispoziția pe care o va crea pelicula. Mă bucur că ne-a reușit ceea ce ne-am propus”, a spus regizorul CARBON, Ion Borș.

Filmul CARBON, a cărui acțiune are loc în R. Moldova anului 1992, în nemijlocită apropiere de zonele „fierbinți” ale conflictului de la Nistru, povestește istoria unui tânăr tractorist, Dima, care pornește într-o aventură absurdă, plină de situații penibile, în care eroul se ciocnește de indiferența, goana după profit și prostia oamenilor care îl înconjoară. Din toată această poveste, Dima învață un lucru important –„să fie om!”, o lecție care, în cele din urmă, reușește să îi schimbe viața.

Printre actorii care fac parte din distribuție se numără Dumitru Roman, Ion Vântu, Igor Caras-Romanov, Adriana Bîtcă, Constantin Haret și Ion Coșeru. Filmările au durat 36 de zile și au avut loc în perioada august - octombrie 2020.

CARBON a fost înaintat de Comitetului de selecție din Republica Moldova pentru premiile Oscar 2023, la categoria „Cel mai bun film străin”. Premiera mondială a avut loc pe 23 septembrie, la Festivalul Internațional de Film din San Sebastian, Spania.

Sursa - moldpres.md



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.62700462341309